x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu, învinsă în primul tur la Roma

Irina Begu, învinsă în primul tur la Roma

16 Mai 2017   •   14:15
Irina Begu, învinsă în primul tur la Roma

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de letona Anastasija Sevastova, cu 6-4, 6-4, marţi, în runda inaugurală a turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.775.745 dolari. 

Meciul, care a durat o oră şi 34 de minute, a abundat în greşeli comise de o parte şi alta. 

În primul set, Sevastova a început cu break, apoi Begu a întors scorul (2-1), dar au urmat trei ghemuri la rând ale balticei (2-4). Begu a restabilit egalitatea (4-4), dar apoi şi-a pierdut serviciul, iar apoi Sevastova a încheiat setul cu 6-4. 

În actul secund, Sevastova a început din nou cu break, Begu a avut apoi 2-1, 3-2 şi 4-3, dar românca şi-a pierdut serviciul la 4-4, iar letona a încheiat cu 6-4. 

Sevastova (27 ani, 18 WTA) are 4-1 în meciurile directe cu Begu (26 ani, 44 WTA). Sevastova s-a impus în primul duel, în 2009, la Cuneo (Italia), turneu ITF, cu 7-5, 6-4 în primul tur, Begu a învins la Dallas în 2011, în sferturi, cu 6-3, 6-4, iar letona a câştigat şi anul acesta, la Dubai, în primul tur, cu 6-1, 7-5. 

Pentru participarea la turneul de la Roma, Begu s-a ales cu 6.939 euro şi un punct WTA. 

Monica Niculescu joacă marţi, în primul tur, cu olandeza Kiki Bertens, iar Simona Halep, a şasea favorită, va evolua direct în turul secund, contra germancei Laura Siegemund. 
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: irina begu