x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi LA Lakers continuă seria victorioasă: Al optulea succes consecutiv!

LA Lakers continuă seria victorioasă: Al optulea succes consecutiv!

10 Noi 2010   •   00:00
LA Lakers continuă seria victorioasă: Al optulea succes consecutiv!
Sursa foto: /Reuters

Los Angeles Lakers îşi continuă seria meciurilor fără înfrângere în liga profesionistă nord-americană de baschet. Formaţia californiană a câştigat marţi cu scorul de 99-94 confruntarea cu Minnesota Timberwolves, bifând cea de-a 8-a victorie consecutivă de la începutul actualului sezon.

În ciuda unui Kobe Bryant extrem de eficient, autor a 33 de puncte, Lakers a avut emoţii pe final, când "Wolves" s-a apropiat la doar două puncte (89-87).

Pentru Lakers este a treia oară în istorie când reuşeşte o serie de opt victorii consecutive în debutul sezonului regulat. La polul opus, Minnesota Timberwolves a înregistrat al şaptelea eşec în opt partide disputate.

Echipa din Los Angeles este aproape de a-şi egala propriul record de 11 succese consecutive reuşite în debutul sezonului 1997-1998.

×
Subiecte în articol: baschet nba