x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Canotaj: Medalie de argint pentru echipajul României de 8+1, la CM de la Chungju

Canotaj: Medalie de argint pentru echipajul României de 8+1, la CM de la Chungju

01 Sep 2013   •   10:33
Canotaj: Medalie de argint pentru echipajul României de 8+1, la CM de la Chungju
Sursa foto: EPA/JEON HEON-KYUN

Echipajul României în proba de 8+l feminin de la Campionatele mondiale de canotaj de la Chungju (Coreea de Sud), alcătuit din Cristina Ilie, Nicoleta Albu, Cristina Grigoraş, Ioana Crăciun, Camelia Lupaşcu, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Ionelia Zaharia şi Daniela Druncea, a cucerit, duminică, o meritată medalie de argint, dublând-o pe cea de la 2 rame fără cârmaci (Roxana Cogianu-Nicoleta Albu), o revenire remarcabilă a canotajului nostru, după ce la ultimele 2 întreceri de înalt nivel (Mondialele de la Bled, din 2011 şi JO-2012) am ratat podiumul, informează agerpres.ro.

Medalia de aur a revenit marii favorite, SUA, campioană mondială şi olimpică, în timp ce bronzul a fost obţinut de Canada.

Cu o componenţă schimbată în proporţie de 50 la sută şi cu o medie de vârstă de certă perspectivă (24 de ani), echipajul românesc a fost mereu în zona podiumului în cursa de duminică, trecând al treilea la 500 m, pentru ca la jumătatea distanţei, la 1.000 m, să mărească strocul, cu 37 de lovituri pe minut, a trecut pe locul secund, pe care nu-l va părăsi până la final. Astfel, după locul 4 la JO de la Londra, această reapariţie în forţă pe podiumul de premiere al unei mari competiţii este de bun augur, ţinând seama şi de tinereţea componentelor schifului-regină al canotajului.

Iată clasamentul final al probei feminine de 8+1 la CM-2013:

1. SUA - 6'02"14/100
2. ROMÂNIA - 6'07"04/100
3. Canada - 6'09"34/100
4. Marea Britanie - 6'11"80/100
5. Australia - 6'12"30/100
6. Olanda - 6'18"60/100  

×
Subiecte în articol: canotaj