x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Miami Open 2023. Sorana Cîrstea o învinge a doua oară consecutiv pe Caroline Garcia și s-a calificat în turul 3

Miami Open 2023. Sorana Cîrstea o învinge a doua oară consecutiv pe Caroline Garcia și s-a calificat în turul 3

de Redacția Jurnalul    |    25 Mar 2023   •   07:17
Miami Open 2023. Sorana Cîrstea o învinge a doua oară consecutiv pe Caroline Garcia și s-a calificat în turul 3
Sursa foto: Hepta

Rezultat remarcabil al Soranei Cîrstea (74 WTA) la Mastersul de la Miami, unde a învins-o în turul secund pe franceza Caroline Garcia, favorita numărul 5 a competiției, și a trecut în șaisprezecimile de finală.

Sorana Cîrstea reușește să o învingă a doua oară la rând pe franceză, după ce a trecut de aceasta și în turul 4 de la Indian Wells, cu 6-4, 4-6, 7-5. De data aceasta, românca s-a impus și mai clar, în doar două seturi, după doar o oră și 19 minute, cu 6-2, 6-3.

Primul set a fost dominat categoric de jucătoarea aflată acum pe locul 74 în lume, ea începând cu 5 game-uri la rând câștigate, din care două pe serviciul adversarei. Garcia, numărul 4 mondial, a reușit să recupereze un break, însă Cîrstea a răspuns cu un al treilea game împotriva serviciului și și-a adjudecat jocul după doar 34 de minute.

Garcia a fost mai agresivă în setul secund și a avut două mingi de break la 1-2, însă Cîrstea a salvat și cele două și-au valorificat serviciul până la 4-3 pentru româncă. A urmat un break al româncei, într-un game disputat, pe care franceza a avut ocazia să-l închidă în două rânduri.

La 5-3, Cîrstea a servit la fel de bine cum a făcut-o pe tot parcursul meciului, principala sa armă, de altfel, și a valorificat prima minge de meci, pentru a-și asigura prezența în turul 3, unde o va întâlni pe jucătoarea cehă Karolina Muchova (55 WTA). Aceasta a învins-o de două ori până acum, în întâlnirile directe, ultima dată în turul secund la Dubai, într-un meci echilibrat.

Pentru prezența în turul 3, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu 55.770 dolari și 65 de puncte WTA, care îi aduc o urcare de 12 locuri, până pe 62, într-un clasament mondial live.

Alte rezultate înregistrate vineri la Miami Open:

Sofia Kenin - Anhelina Kalinina 6-3, 6-4
Varvara Gracheva - Ons Jabeur 6-2, 6-2
Ekaterina Alexandrova - Taylor Townsend 6-3, 5-7, 6-4
Bianca Andreescu - Maria Sakkari 5-7, 6-3, 6-4
Karolina Pliskova - Xinyu Wang 6-2, 6-4
Marketa Vondrousova - Veronoka Kudermetova 6-4, 6-2
Marie Bouzkova - Anna Blinkova 3-6, 6-4, 6-3
Madison Keys - Robin Montgomery 6-4, 6-4
Barbora Krejcikova - Aliaksandra Sasnovich 6-3, 6-2

 

(sursa: Mediafax)

×