Anul acesta, sejururile de Crăciun şi Revelion s-au vândut neaşteptat de bine. Hotelierii nu doar că au lăsat preţurile mai jos, dar au venit şi cu bonusuri, astfel că s-a ajuns în situaţia ca fiecare turist să plătească maximum 1.000 de lei pentru un sejur de cinci zile într-o staţiune montană. În pachet nu este inclusă doar cazarea, ci şi regimul all-inclusive, cu acces gratuit la piscină – cum e cazul la Vatra Dornei sau la Sovata – sau transport gratuit pe cablu – la Straja, Cavnic, Vatra Dornei, Arieşeni sau Semenic. În aceste condiţii, românii au dat buzna şi au cumpărat încă din toamnă locurile vândute pentru perioada Sărbătorilor de iarnă. „Am vândut mai ieftin pentru că am vrut să avem cabana plină. Decât să stau cu camerele goale, mai bine pun preţuri mai mici şi vine multă lume. Turistul face consumaţie în restaurant şi tot mai câştig ceva”, spune un cabanier din Buşteni, care are o gândire corectă. Puţin înseamnă mai mult decât nimic.
Pe Valea Prahovei, în ciuda căldurii, încă se mai poate schia. Asta deoarece la Buşteni, Azuga şi Predeal există instalaţii care produc zăpadă artificială. Administratorii pârtiilor recunosc că turiştii nu vor avea cele mai bune condiţii pentru schi şi snowboard, astfel că le recomandă tuturor ca pentru perioada Crăciunului să folosească echipament de la centrele de închirieri. Din 26 decembrie este prognozată o răcire a vremii, astfel că este posibil ca stratul de zăpadă să crească. Dacă nu va ninge, vor funcţiona tunurile de zăpadă artificială. Totul cu condiţia ca temperaturile să fie mai scăzute de -4°C.
La Sinaia, Moş Crăciun vine cu telescaunul din Valea Soarelui. Inaugurarea instalaţiei de transport pe cablu este programată pentru ajunul Crăciunului, iar marele invitat al evenimentului va fi ministrul Elena Udrea. Din păcate, Masivul Furnica nu are zăpadă în acest moment pentru practicarea sporturilor de iarnă. Telescaunul Leitner este debreiabil şi a fost montat de ardelenii de la Acomin. Oameni serioşi! O instalaţie asemănătoare se găseşte şi la Vârtop – Nucet, în judeţul Bihor, la câteva sute de metri de pârtiile din Arieşeni – Alba. „Nu ştim dacă se va schia pentru că nu avem zăpadă în acest moment, dar dacă va ninge, noi vom pune în funcţiune telescaunul fără nici o problemă. Instalaţia este gata”, a declarat Adrian Varga, cel care se va ocupa de administrarea celei mai moderne instalaţii de transport pe cablu din Munţii Apuseni.
Pe Valea Jiului, la Straja, se poate schia fără probleme pe pârtiile Canal şi Lupului. „Şi pârtia Constantinescu este deschisă pentru că acolo am făcut zăpadă artificială. Dacă va fi frig, vom pune din nou la treabă cele două tunuri pe care le-am achiziţionat anul acesta”, promite Alin Părău, administratorul pârtiilor din staţiunea hunedoreană. Începătorii se pot distra pe Platoul Soarelui.
Pentru moldoveni, noul sezon de schi vine cu o pârtie nouă la Borsec. Împătimiţii sporturilor de iarnă se pot bucura de zăpadă şi seara datorită instalaţiei de nocturnă. Pista are o lungime de 630 de metri, diferenţa de nivel fiind de 120 de metri. Transportul pe cablu este asigurat de un teleschi monopost Doppelmayr, care suportă un trafic de 720 persoane pe oră. La baza pârtiei, în apropierea unui lac superb, se găseşte un restaurant cu produse tradiţionale. Pârtia speranţa din Borsec este deschisă în fiecare zi.