Fosta gimnasta Nadia Comaneci a declarat, duminica seara, ca Sandra Izbasa a obtinut titlul olimpic datorita unor sarituri fara greseala si a precizat ca Romania mai are sanse in concursurile de barna si de sol de la JO, informeaza dolce-sport.ro.
"In momentul in care concurentii ii inving pe cei care sunt favoriti este fantastic. Se dovedeste ca nu mereu ceea ce este pe hartie se si intampla, iar Sandra a dovedit astazi, a facut doua sarituri fara greseala. Bellu si Bitang sunt in gimnastica de foarte multi ani, stiu sa cladeasca un campion olimpic, probabil ca stiu cum sa vorbeasca cu fetele ca sa le aduca in forma la momentul potrivit si nu irosesc timpul sa faca ceva gresit. S-a dovedit acest lucru din cum au concurat fetele la concursul pe echipe, cand au luat o medalie de bronz care mi se pare foarte stralucitoare. Avem sanse la barna, Catalina Ponor, daca decide sa faca o coborare mai noua, pe care o are deja in buzunar. Avem bineinteles din nou sanse la sol, cu Izbasa si cu Catalina", a spus Nadia Comaneci la Dolce Sport.
Gimnasta Sandra Izbasa a castigat, duminica, medalia de aur, in finala la sarituri, a opta pentru delegatia Romaniei, la Jocurile Olimpice de la Londra.
Sandra Izbasa a intrat ultima in finala de la sarituri, avand a doua nota in calificari. Izbasa a fost notata in finala cu 15.383 la prima saritura si cu 15.000, la cea de-a doua, iar cu media de 15.191 a obtinut medalia de aur, care este a opta pentru Romania la actuala editie a JO.
Pe podium au mai urcat Mc Kayla Maroney (SUA, 15.083) si Maria Paseka (Rusia, 15.050).
Gimnasta romana a mai cucerit o medalie la JO de la Londra, bronz, in competitia pe echipe.
Sandra Izbasa, in varsta de 22 de ani, mai are in palmares inca un titlu olimpic, castigat in 2008, la Bejing, la sol.
Celelalte finale individuale cu romance la start sunt: sol (Catalina Ponor si Sandra Izbasa) si barna (Catalina Ponor, Diana Bulimar), ambele programate marti.