x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ovidiu Ionescu a luat argintul la Campionatul European de tenis de masă

Ovidiu Ionescu a luat argintul la Campionatul European de tenis de masă

23 Sep 2018   •   16:41
Ovidiu Ionescu a luat argintul la Campionatul European de tenis de masă
Sursa foto: Facebook Federația Română de Tenis de Masă

UPDATE Ovidiu Ionescu a pierdut finala Campionatului European de tenis. Românul a câştigat medalia de argint în proba masculină de simplu a Campionatelor Europene individuale de tenis de masă de la Alicante (Spania), duminică, după ce a fost învins în finală de celebrul jucător german Timo Boll, cu scorul de 4-1 (6-11, 11-7, 11-9, 11-6, 11-5).

Ionescu, victorios cu 4-1 în semifinala cu suedezul Kristian Karlsson, a început bine meciul şi a câştigat destul de clar primul set, cu 11-6, iar apoi a avut avantaj şi în al doilea, dar Boll a revenit şi s-a impus cu 11-7. Germanul (37 ani), mai experimentat, a reuşit să îşi adjudece şi următoarele seturi, câştigând al şaptelea său titlu european la simplu.

Palmaresul lui Boll cuprinde şi o medalie de bronz la Mondiale în proba de simplu (opt în total), precum şi trei medalii la Jocurile Olimpice (toate cu echipa).

Ovidiu Ionescu a adus singura medalie a delegaţiei României la Europenele de la Alicante.

Ionescu mai are o medalie europeană în palmares, bronz la dublu mixt, în 2016, alături de Bernadette Szocs. Ultima medalie masculină la simplu a României la Europene a fost obţinută de Adrian Crişan, bronz în 2012, la Herning (Danemarca).
AGERPRES

Stire initiala Jucătorul român Ovidiu Ionescu s-a calificat, duminică, în finala probei de simplu din cadrul Campionatelor Europene individuale de tenis de masă de la Alicante (Spania) şi va lupta pentru aur cu valorosul jucător german Timo Boll.

Ovidiu Ionescu l-a întrecut în semifinale pe suedezul Kristian Karlsson cu scorul de 4-1 (12-10, 11-6, 3-11, 11-9, 11-9).

În cealaltă semifinală, Boll a trecut de compatriotul său Patrick Franziska la limită, cu 4-3 (8-11, 14-12, 9-11, 8-11, 11-9, 11-5, 11-7), revenind de la 1-3 la seturi.

Finala masculină este programată duminică, de la ora 19,30, ora României.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ovidiu Ionescu