Antrenorii loturilor olimpice de gimnastică ale României au început anul 2011 cu planuri de pregătire, evaluări ale sportivilor şi întocmirea strategiilor pentru Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra. În 2011 vor avea loc două competiţii de anvergură, Campionatul European de la Berlin (4-10 aprilie), respectiv Campionatul Mondial de la Tokyo (8-16 octombrie), care va constitui prima oportunitate de calificare la JO din 2012.
Antrenorul coordonator al lotului olimpic feminin, Octavian Bellu a făcut analiza pe 2010, concluziile fiind prezentate de FR Gimnastică. Printre acestea, Bellu notează că "obiectivele de performanţă din 2010, uneori minimale, stabilite prin planurile de pregătire au fost realizate, că la competiţia pe echipe, din cadrul Campionatelor Mondiale, decalajul valoric între România şi prima clasată a fost de aproape 10 puncte în mod constant şi că gimnastele au fost afectate de numeroase accidentări, unele foarte grave".
Colectivul de tehnicieni a stabilit planuri minuţioase pentru fiecare gimnastă din lot, pentru atingerea obiectivelor din 2011, dar cu ţintă finală Jocurile Olimpice. Au fost evaluate sportivele Larisa Iordache, Ana Porgras, Diana Chelaru, Sandra Izbaşa, Raluca Haidu, Amelia Racea sau Daniela Andrei, patru dintre acestea fiind considerate cu şanse la medalii olimpice, după cum urmează: Larisa Iordache (medalii la sol, bârnă şi individual-compus), Ana Porgras (bârnă şi individual-compus), Diana Chelaru (sol) şi Sandra Izbaşa (sol).
Din lotul olimpic feminin lărgit mai fac parte Gabriela Drăgoi, Cerasela Pătraşcu, Diana Trenca, Diana Bulimar, Maria Balea, Georgiana Gheorghe, Beatris Mărgărit, Diana Rusu, Mădălina Neagu, Andreea Tufă şi Anamaria Tămîrjan. Fiecare dintre aceste gimnaste a suferit accidentări, perioada de recuperare fiind între 2 şi 13 luni, cea mai îndelungată a Sandrei Izbaşa.