Tenismanul spaniol Rafael Nadal a făcut un pas mare spre semifinalele Turneului Campionilor de la Londra, obţinând miercuri a doua sa victorie în grupa Ilie Năstase, în detrimentul preferatului publicului şi favorit nr. 2, scoţianul Andy Murray, în doar două seturi, 6-4, 6-1.
În primul meci pe care l-a disputat în această grupă, Nadal (29 ani), nr. 5 mondial, reuşise marţi, tot în două seturi, 6-3, 6-2, să treacă de elveţianul Stanislas Wawrinka (N.4).
Aceasta este a 5-a victorie obţinută de Nadal la Londra, atât în turneul de la Wimbledon, cât şi în Turneul Campionilor, în faţa britanicului, actualul număr 2 mondial.
În cel de-al doilea meci al serii din grupa Ilie Năstase se vor întâlni spaniolul David Ferrer şi Stan Wawrinka.