A doua zi după anunţul reformei în Cupa Davis, Yannick Noah, căpitanul echipei de tenis a Franţei, nu şi-a ascuns decepţia, cum de altfel au făcut-o şi alţi foşti sau actuali jucători.
''Este sfârşitul Cupei Davis. Ce tristeţe. Au vândut sufletul unei probe istorice. Îmi pare rău, domnule Davis'', a scris Yannick Noah pe Twitter, a doua zi după anunţul făcut de ITF.
Noah a fost finalist ca jucător al Cupei Davis, în 1982, după care a fost căpitanul echipei Franţei care a câştigat ''Salatiera de argint'' în 1991, 1996 şi 2017.
Federaţia internaţională de tenis (ITF) a prezentat luni noul format al Cupei Davis, care urmează să intre în vigoare în 2019 şi care va transforma radical cea mai veche competiţie pe echipe din sportul alb.
Într-un comunicat postat pe site-ul său, ITF a anunţat că a oficializat un parteneriat cu grupul de investiţii Kosmos, fondat şi prezidat de fotbalistul spaniol Gerard Pique, fundaşul lui FC Barcelona. Acest parteneriat urmează să se întindă pe o perioadă de 25 de ani, cu valoare totală de 3 miliarde de dolari, iar scopul său este să transforme Cupa Davis într-o Cupă Mondială de tenis.
Noua competiţie se va desfăşura pe o durată de şapte zile, în luna noiembrie, în săptămâna în care în mod tradiţional are loc finala Cupei Davis, cu participarea a 18 echipe naţionale: cele 16 din Grupa Mondială, la care se vor adăuga alte două echipe calificate.
Echipele se vor înfrunta mai întâi în grupe, pentru a se califica în sferturile de finală. Fiecare întâlnire va cuprinde două meciuri de simplu şi unul de dublu, disputându-se după sistemul "cel mai bun din trei partide".
"Viziunea noastră este de a crea un mare final de sezon, care va fi un festival al tenisului şi al divertismentului, scoţându-i în evidenţă pe cei mai mari jucători din lume, reprezentând naţiunile lor, pentru a decide campionii Cupei Davis", a declarat David Haggerty, preşedintele ITF.
"Acest nou parteneriat va permite nu doar crearea unei veritabile Cupe Mondiale de tenis, ci şi deblocarea unor niveluri record de noi investiţii pentru viitoarele generaţii de jucători de tenis şi de fani din lumea întreagă", a adăugat el.
Haggerty a precizat, totodată, că proiectul va fi supus Adunării Generale anuale a ITF, în luna august, însă va putea intra în vigoare începând cu sezonul 2019. AGERPRES