x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Roger Federer s-a calificat în semifinalele turneului ATP de la Basel

Roger Federer s-a calificat în semifinalele turneului ATP de la Basel

28 Oct 2017   •   10:48
Roger Federer s-a calificat în semifinalele turneului ATP de la Basel

Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul 2 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP de la Basel (Elveţia), dotat cu premii totale în valoare 1.837.425 euro, învingându-l în trei seturi, 4-6, 6-1, 6-3, vineri seara, pe francezul Adrian Mannarino (28 mondial).

Federer (36 ani), care a câştigat de şapte ori până acum această competiţie găzduită de oraşul său natal, se va lupta pentru un loc în finală cu belgianul David Goffin (10 mondial), care a câştigat, la rândul său, în sferturi, în faţa americanului Jack Sock (23 mondial), cu 7-6 (8/6), 6-3.

Joi, în optimi, elveţianul trecuse de un alt jucător francez, Benoit Paire, câştigând partida în două seturi, 6-1, 6-3, după mai puţin de o oră de joc.

Federer are toate şansele să joace a 13-a finală a acestui turneu, având în vedere că a câştigat toate confruntările cu Goffin de până acum.

În cealaltă semifinală de la Basel, argentinianul Juan Martin Del Potro, învingător în sferturi cu 6-2, 2-6, 6-4 în faţa spaniolului Roberto Bautista, îl va întâlni pe croatul Martin Cilic, numărul 4 mondial, care a trecut greu de ungurul Marton Fucsovics, cu 7-6 (7/3), 5-7, 7-6 (7/4). AGERPRES

×