x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi România, prima din Europa la canotaj

România, prima din Europa la canotaj

04 Sep 2018   •   11:39
România, prima din Europa la canotaj

Echipa României a ocupat locul întâi în clasamentul naţiunilor, din cadrul Campionatelor Europene de tineret la canotaj, competiţie care s-a desfăşurat în weekend, la Brest (Belarus). Sportivii din ţara noastră au cucerit opt medalii de aur în 13 probe, fiind urmaţi în ierarhie de Grecia (5 aur, 1 argint, 1 bronz) şi Germania (4 aur, 3 bronz).  Dintre cele opt clasări pe cea mai înaltă poziţie a podiumului, trei au fost la feminin şi cinci la masculin. Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat că România se poate baza pe aceşti tineri sportivi la Jocurile Olimpice din 2020. "Ţin să îi felicit pe toţi sportivii care au participat la aceste CE şi, în mod special, pe cei care au cucerit medaliile de aur: băieţii de la patru plus unu rame, fetele de la patru rame, simplu băieţi, dublu rame băieţi, fetele de la dublu vâsle, pe băieţii de la patru rame, pe fetele din patru vâsle, precum şi pe băieţii de la opt plus unu", a spus preşedinta FRC.

 

 

×