In ciuda cererii de bilete extrem de ridicate, organizatorii Jocurilor Olimpice au parte de o situatie extrem de neplacuta. Astfel, la mai fiecare eveniment disputat in primele doua zile de intreceri, camerele de vederi au surprins o multime de locuri goale in sali.
Motivul: locurile respective, de regula in cele mai bune amplasamente, sunt rezervate sponsorilor, care, desi au intrat in posesia biletelor, nu au catadicsit sa vina la concursuri.
In plus, multe alte locuri au fost rezervate "Olympic Family", organizatie care include membri ai delegatiilor, oficiali, membri ai familiilor celor din concurs si ziaristi, dar si acestea au fost ocupate intr-un procent de numai 10% la fiecare concurs.
"Luam foarte in serios aceasta problema. Nimanui nu-i place sa vada atatea locuri libere la Jocurile Olimpice, asa ca ne vom asigura ca oameni care vor sa asiste la intreceri vor putea sta acolo", a declarat lordul Colin Moynihan, presedintele Comitetului Olimpic Britanic. Acesta a anuntat ca locurile rezervate sponsorilor vor fi pierdute daca acestia nu le vor revendica cu cel putin 30 de minute inainte de concurs, caz in care vor fi scoase imediat la vanzare.