x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, calificare în sferturi la Birmingham

Simona Halep, calificare în sferturi la Birmingham

15 Iun 2022   •   18:57
Simona Halep, calificare în sferturi la Birmingham
Sursa foto: Hepta

Simona Halep (30 de ani, locul 20 WTA) a învins-o pe britanica Harriet Dart (25 de ani, locul 106 WTA), scor 6-3, 6-2, și s-a calificat în faza sferturilor de finală în turneul pe iarbă de la Birmingham.

Românca a avut nevoie de doar 62 de minute pentru a obţine victoria.

Dart, care a încheiat cu un as şi 5 duble greşeli, a început bine şi a condus cu 2-0, dar apoi a pierdut următoarele cinci ghemuri, Halep câştigând cu 6-3. Dart a condus şi în actul secund, cu 1-0 şi 2-1, după care Simona (5 aşi şi o dublă greşeală) a legat cinci ghemuri la rând, câştigând cu 6-2.

Halep şi-a asigurat un cec de 6.200 de dolari şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi contra altei britanice, Katie Boulter, care a dispus cu 7-6 (5), 6-1 de Caroline Garcia (Franţa). Acesta va fi primul duel dintre Halep şi Boulter (25 ani, 141 WTA).

„Mă simt excelent. Simt că am jucat mai bine decât în runda precedentă. Nu e niciodată să joci contra ei. A fost greu pe iarbă, pentru că ea este obișnuită cu această suprafață. Dar sunt foarte mulțumită de modul în care am jucat. 

De fiecare dată când joc am parte de mult sprijin. Vă mulțumesc! Apreciez asta”, a declarat Simona Halep la interviul acordat pe teren. 

×
Subiecte în articol: Simona Halep