x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, CALIFICATA în sferturile turneului WTA de la Guangzhou

Simona Halep, CALIFICATA în sferturile turneului WTA de la Guangzhou

23 Sep 2015   •   18:07
Simona Halep, CALIFICATA în sferturile turneului WTA de la Guangzhou

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Guangzhou (China), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, miercuri, după ce a învins-o pe unguroaica Timea Babos, cu 6-4, 6-0, în 66 de minute.

Halep, care va împlini 24 de ani pe 27 septembrie, a avut o evoluție oscilantă în primul set, în care nu a reușit să se desprindă decât la final. Românca a început cu un break, dar apoi și-a pierdut imediat serviciul și a fost condusă cu 2-1. Au urmat două ghemuri consecutive luate de constănțeancă (3-2), Babos a egalat la 3-3, dar Simona a reușit un nou break, iar apoi s-a desprins la 5-3. Adversara a încercat să rămână în set (5-4), dar Halep a încheiat manșa cu un ghem ''alb'' (6-4).

Setul secund a fost fără istoric pentru româncă, care nu a cedat niciun ghem (6-0).

Simona și Timea (22 ani, 76 WTA) s-au mai confruntat de două ori, românca învingând în 2013, cu 7-5, 6-1, în sferturile turneului de la Budapesta, pe care l-a câștigat ulterior, iar Babos s-a impus anul trecut, în meciul de Fed Cup (2-1 pentru România, tot la Budapesta), cu 1-6, 7-5, 6-3.

Halep, principala favorită a turneului, și-a asigurat un cec de 6.175 dolari și 60 de puncte WTA și va juca în sferturi cu cehoaica Denisa Allertova (22 ani, 74 WTA), victorioasă în fața sârboaicei Bojana Jovanovski cu 6-3, 7-6 (5). Va fi primul meci dintre Halep și Allertova.

În sferturi s-a calificat, miercuri, și Monica Niculescu, deținătoarea titlului, după 6-3, 6-2 cu suedeza Rebecca Peterson, urmând să joace contra belgiencei Yanina Wickmayer. 

Agerpres

×
Subiecte în articol: simona halep