După ce în urmă cu o săptămână ajungea în sferturile de finală la Indian Wells, Sorana Cîrstea repetă performanța și la al doilea turneu Master din Statele Unite, calificându-se în turul 4 cu o victorie în două seturi în fața Marketei Vondrousova, scor 7-6 (3), 6-4, după o oră și 37 de minute.
Sportiva cehă pleca favorită la casele de pariuri, chiar dacă era clasată pe locul 103, față de locul 74 pe care se află Cîrstea.
Primul set a fost unul foarte echilibrat, până la 5-5 niciuna din cele două jucătoare nereușind să își procure vreo șansă de break, mai mult, nu s-a înregistrat nicio egelitate de 40-40.
La 5-5 Vondrousova a izbutit să returneze mai bine și să valorifice o a treia minge de break, urmând să servească pentru câștigarea setului. Românca a întors însă, egalând cu un rebreak la 15, care a dus setul în tiebreak.
Vondrousova a început mai bine și a avut 0-2, cu minibreak. Cîrstea a revenit încă o dată, adjudecându-și setul cu 7-3 în tiebreak.
Tiparul primului set a continuat și în actul secund, până la 3-3, cu excepția a două mingi de break salvate de româncă în game-ul al doilea.
Prima care a reușit să spargă monotonia a fost tot Cîrstea, cu un break ce s-a dovedit în cele din urmă decisiv, deoarece ea și-a câștigat apoi serviciul de fiecare dată, izvutind să obțină calificarea cu un joc dominant, caracterizat de multă siguranță și încredere.
Pentru prezența în sferturile de finală, Cîrstea va primi 184.465 dolari și 215 puncte WTA, cu care va urca până pe locul 51, un avans de 23 de locuri.
În sferturile de finală, Sorana Cîrstea o va întâlni pe câștigătoarea meciuluidintre o altă sportivă cehă, Barbora Krejcikova, și favorita numărul 2 și finalista de la Indian Wells, bielorusa Aryna Sabalenka.
(sursa: Mediafax)