Sportul românesc. Adică “derby-uri” între Primării sau Consilii Locale

Competiţiile sportive din România înseamnă, în marea majoritate a cazurilor, o luptă acerbă între Primăriile sau Consiliile Locale ale diferitelor oraşe sau orăşele. Dacă autorităţile locale ar înceta să mai pompeze bani în echipele de handbal, baschet, fotbal şi aşa mai departe, sportul românesc ar intra, practic, în moarte clinică. Ligile naţionale de fotbal, baschet, handbal sau volei nu mai înseamnă decât confruntări de o calitate mediocră între “Handbal Club Municipal” sau “Baschet Club Municipal”. În locul unde ar trebui să apară numele sponsorului principal, tricourile jucătorilor sunt inscripţionate cu “Primăria...” sau “Consiliul Local...”. Cluburile noastre sportive au în organigramă şi oameni care primesc salarii aproape degeaba. Ei se intitulează manageri sau preşedinţi.

Lipsă de performanţe europene şi dependenţă aproape totală de banii Primăriilor sau Consiliilor Locale. Acestea sunt două dintre punctele comune pe care le au majoritatea covârşitoare a cluburilor din sportul românesc. Fie că e vorba de fotbal, baschet, handbal, volei sau hochei, echipele care compun campionatele naţionale sunt susţinute cu fondurile comunităţilor locale şi îşi dispută meciurile în sălile sau pe arenele construite din bani care provin tot de la bugetele autorităţilor locale. Înainte de a intra în detalii, prezentând cazuri concrete din câteva sporturi, e necesară o primă concluzie. Una tristă. Confruntările interne din sportul românesc s-au transformat dintr-o competiţie între echipe, într-una între primării sau consilii locale. Practic, e o luptă electorală între autorităţi locale. Din care au apărut echipe născute peste noapte, fără tradiţie, tricouri pe care în loc de sponsori scrie “Primăria...” sau “Consiliul Local...”, dar nu şi performanţă. 

“Pâine şi circ” pentru electorat
Pe lângă eventuale spălări de bani, scopul este acela de a oferi oamenilor “pâine şi circ” (ambele de prostă calitate), pentru a le muta atenţia de la problemele reale şi grave cu care se confruntă comunităţile. S-a rezolvat şi problema expunerii, a mediatizării. Pentru ca lumea să vadă şi la televizor cum Primăriile sau Consiliile Locale “susţin sportul”. Mediocrele meciuri din ligile naţionale de fotbal, baschet, handbal, volei etc. sunt televizate excesiv şi deja plictisitor în reţeaua RCS&RDS, pe canalele DigiSport. Cel puţin în transmisiunile sporturilor de sală, comentariile sunt asemănătoare cu cele din perioada comunistă. Aproape exclusiv laudativ, fără critici, se vorbeşte de spectacole de calitate, deosebit de antrenante şi aşa mai departe. În realitate, e vorba de confruntări mediocre, între echipe care în competiţiile europene ale sporturilor respective sunt doar carne de tun sau cantităţi neglijabile.

“Derby” în baschet: Primăria Oradea versus Primăria Piteşti!
Să trecem la exemple concrete. Să ne referim puţin la baschet. Campionatul naţional are 14 echipe. Pe primul loc este CSU Asesoft Ploieşti, una dintre puţinele cluburi cu susţinere privată. Numai că pe următoarele două poziţii se află două grupări care trăiesc doar datorită banilor de la bugetul local, Clubul Sportiv Municipal (CSM) Oradea şi CSU Sibiu. Restul de 11 echipe, într-o majoritate covârşitoare, sunt ţinute de Primăriile sau Consiliile Locale din Piteşti, Craiova, Constanţa, Târgu-Mureş, Timişoara etc. 

Luptă în handbal: Consiliul Local Turda – Consiliul Judeţean Constanţa
Situaţia din handbal sau volei este perfect asemănătoare. Ne vom referi la ligile naţionale de handal, pentru că este un sport mult mai mediatizat şi gustat de public. În acest sezon al Ligii Naţionale masculine lupta pentru supremaţie se dă între HCM Constanţa şi Potaissa Turda. Practic, este un duel între Consiliile Locale din Constanţa şi Turda, autorităţi ale căror nume se regăsesc cu litere mari, generoase, pe tricourile celor două formaţii. Celelalte 10 cluburi care compun prima divizie supravieţuiesc din banii de la bugetul local. Inutil să mai precizăm că, în ciuda sutelor de mii de euro care se pompează în aceste echipe din banii publici, performanţele la nivel european sunt inexistente. Ca un exemplu concret, în ciuda tentativei de globalizare a federaţiei europene, campioana României, HCM Constanţa, n-a reuşit să prindă nici măcar grupele Ligii Campionilor, fiind eliminată de echipa portugheză FC Porto. În handbal, lusitanii sunt ca şi inexistenţi.

Manageri doar pe hârtie
În aceste condiţii, majoritatea oamenilor care conduc destinele cluburilor, fie că se intitulează manageri sau preşedinţi, ocupă cam degeaba posturile respective, iar remuneraţia lor nu prea îşi găseşte justificarea. Din două motive. Primul este acela că cluburile respective nu au nevoie de rolul managerului, adică acela de a găsi sponsori sau de a atrage fonduri prin diferite metode de marketing. Al doilea este acela că banii de la stat sunt folosiţi defectuos. Echipele de handbal, baschet, volei sau fotbal au transferat sute de jucători sau jucătoare din străinătate. Aceştia sau acestea au o valoare mediocră sau submediocră, mănâncă degeaba banii publici ai oraşelor în care activează şi ocupă locurile unor jucători sau jucătoare din România.

Două ipoteze. Ambele sumbre
Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să anticipăm două evenimentele. Ambele posibile şi ambele sumbre pentru viitorul sportului românesc. Una pe termen scurt, alta pe unul doar puţin mai lung. Să presupunem că Primăriile sau Consiliile Locale îşi întrerup susţinerea financiară şi lasă cluburile de izbelişte. În acest caz, efectul ar fi asemănător cu cel provocat la Oltchim. Majoritatea formaţiilor se vor desfiinţa sau vor fi compuse din copii sau juniori. Numărul echipelor din ligile naţionale se reduce la doar patru-cinci participante, iar competiţiile vor deveni unele semiamatoare. Sporturile importante din România vor intra rapid în moarte clinică. O altă ipoteză, cea mai probabilă, este aceea care constă în continuarea “investiţiilor” din bani publici. Asta înseamnă că lucrurile vor continua aşa cum se desfăşoară acum. În acest caz, campionatele de fotbal, baschet, handbal sau volei vor rămâne profesioniste, dar vor rămâne şi nonperformante la nivel european, iar copiii şi juniorii vor continua să fie ignoraţi complet. Astfel, sporturile importante din România nu vor intra atât de repede în moarte clinică, ci treptat, lent. După fiecare competiţie majoră la care una dintre naţionalele României nici măcar nu se va califica, oamenii de la federaţii sau de la cluburi se lamentează că statul nu-i ajută sau nu există infrastructură. Fals! Dacă n-ar fi statul, sportul respectiv n-ar exista şi nici ei n-ar mai avea loc de muncă în domeniu. Statul dă bani, dar ei sunt investiţi în cel mai stupid, infracţional şi nesănătos mod posibil.