x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tecău şi Rojer au câştigat titlul în proba de dublu la Geneva (ATP)

Tecău şi Rojer au câştigat titlul în proba de dublu la Geneva (ATP)

27 Mai 2017   •   15:59
 Tecău şi Rojer au câştigat titlul în proba de dublu la Geneva (ATP)

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a câştigat, sâmbătă, titlul în proba de dublu a turneului ATP de la Geneva (Elveţia), dotat cu premii totale de 482.060 euro, după ce a învins în finală cuplul columbian Juan Sebastian Cabal/Robert Farah cu 2-6, 7-6 (9), 10-6. 

Tecău şi Rojer, principalii favoriţi, au obţinut victoria într-o oră şi 51 de minute în faţa favoriţilor numărul doi, acesta fiind al doilea lor titlu din 2017, după cel de la Dubai. 

Sud-americanii au dominat primul set, în care au fost conduşi cu 1-0, dar apoi au luat trei ghemuri la rând, iar apoi au reuşit o nouă serie de trei ghemuri. Setul secund a fost echilibrat, iar cele două echipe au mers cap la cap, ajungând în tie break. Tecău şi Rojer au salvat o minge de meci la 5-6 în ti break, iar apoi au reuşit să încheie cu 11-9. 

În super tie break, sud-americanii au avut 1-0 şi 3-2, dar au urmat apoi trei puncte la rând ale perechii româno-olandeze. La 5-4, Tecău şi partenerul său au mai adăugat trei puncte la rând, iar în cele din urmă au încheiat cu 10-6. 

Scorul este favorabil cu 2-1 lui Tecău şi Rojer în meciurile directe. Sud-americanii s-au impus în 2014, în optimi la Shanghai, cu 1-6, 7-6 (5), 10-5, iar cuplul româno-olandez în 2015, la Miami, tot în optimi, cu 6-7 (6), 6-3, 10-2. 

Tecău şi Rojer vor primi un cec de 26.110 euro şi 250 de puncte ATP. Tecău şi Rojer au venit la Geneva după trei eşecuri consecutive (Barcelona, Madrid şi Roma). 

Columbienii au două titluri cucerite anul acesta, la Buenos Aires şi Munchen, ambele pe zgură. 

Horia Tecău a ajuns la 31 de turnee ATP câştigate la dublu şi 17 finale pierdute. A câştigat 14 titluri alături de Rojer (în 2014 la Zagreb, Casablanca, Bucureşti, s-Hertogenbosch, Washington, Shenzhen, Beijing şi Valencia, două în 2015 la Rotterdam, Wimbledon şi Turneul Campionilor de la Londra, unul în 2016, la Madrid, şi în 2017, la Dubai şi Geneva), pierzând patru finale, în 2014 la Rotterdam, în 2015 la Sydney şi Nisa şi în 2016 la Cincinnati. 

Are şi trei titluri cu Max Mirnîi (Bucureşti, s-Hertogenbosch, Beijing - toate în 2013), zece alături de Robert Lindstedt (2012 - Bucureşti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland), iar anul acesta alături de Florin Mergea la Bucureşti. Horia a ieşit învingător în 2012 şi în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands). 

Horia Tecău pierdut 17 finale la dublu: în 2016 la Cincinnati, 2015 la Sydney şi Nisa, în 2014 la Rotterdam, toate alături de Rojer, în 2013 la Sydney şi Delray Beach, ambele alături de Max Mirnîi, în 2012 la Rotterdam, Madrid şi Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, şi în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) şi la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel). De asemenea, Tecău a fost învins în finala probei de dublu mixt în 2014 la Australian Open, alături de Sania Mirza (India). 

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: tecau rojer titlu geneva