x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tecău şi Rojer, calificaţi în semifinalele probei de dublu la Cincinnati

Tecău şi Rojer, calificaţi în semifinalele probei de dublu la Cincinnati

18 Aug 2018   •   23:24
Tecău şi Rojer, calificaţi în semifinalele probei de dublu la Cincinnati
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ATP World Tour Masters 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 5.669.360 dolari, după 6-3, 7-5 cu spaniolii Feliciano Lopez/Marc Lopez.


Tecău şi Rojer, favoriţii numărul şase, s-au impus într-o oră şi 22 de minute în faţa spaniolilor pe care i-au învins anul trecut în finală la US Open.

Învingătorii au avut 4 aşi şi au comis 5 duble greşeli, în timp ce ibericii au reuşit 3 aşi.

Tecău şi partenerul său au acum 5-2 în faţa cuplului Lopez/Lopez, după ce spaniolii câştigaseră cu 6-4, 7-6 (5) anul acesta, în optimi la Indian Wells, la ultima confruntare.

Tecău şi Rojer şi-au asigurat un cec de 82.770 dolari şi 360 de puncte ATP la dublu, următorii adversari fiind Jamie Murray (Marea Britanie)/Bruno Soares (Brazilia), capi de serie numărul patru, care au dispus cu 7-5, 6-7 (6), 10-6 cu favoriţii numărul cinci, Lukasz Kubot (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia).

Tecău a câştigat titlul la Cincinnati în 2012, alături de suedezul Robert Lindstedt, iar în 2016 a jucat finala alături de Rojer.


AGERPRES

×
Subiecte în articol: horia tecau