x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Maria Şarapova a decis să pună capăt sezonului 2018

Tenis: Maria Şarapova a decis să pună capăt sezonului 2018

18 Sep 2018   •   10:30
Tenis: Maria Şarapova a decis să pună capăt sezonului 2018

Jucătoarea rusă Maria Şarapova a decis să pună capăt sezonului 2018, a anunţat preşedintele Federaţiei ruse de tenis, Şamil Tarpişcev, citată de atenţia TASS. 

Şarapova, în vârstă de 31 ani, urma să mai participe până la sfârşitul acestui an la turneele de la Beijing, Tianjin (China) şi Moscova. Ea şi-a propus să revină în competiţie în 2019, la turneul de la Shenzhen (China), după ce va dedica ultima parte a acestui an odihnei şi recuperării. 

"Situaţia Mariei Şarapova era una incertă, dar după consultarea medicilor a decis să pună capăt sezonului mai devreme, pentru a se concentra asupra sănătăţii sale. Ea a luat decizia pentru a putea începe viitorul sezon în cea mai bună formă fizică", a declarat Tarpişcev. 

"Este posibil, însă, să vină la Moscova (pentru Cupa Kremlinului), aşa cum avea de gând, însă doar în calitate de oaspete de onoare", a adăugat conducătorul tenisului rus. 

După o suspendare de 15 luni, impusă în 2016 pentru încălcarea regulamentului antidoping, Maria Şarapova a revenit în circuitul feminin în aprilie 2017. Fostă numărul unu mondial şi cvintuplă campioană de Mare Şlem, rusoaica a participat la doar 11 turnee în acest sezon, atingând semifinalele la Roma şi Shenzhen. 

La ultima ediţie a US Open, Maria Şarapova a fost învinsă de spaniola Carla Suarez Navarro în optimile de finală. 

×
Subiecte în articol: maria sarapova tenis