x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Monica Niculescu s-a calificat pe tabloul principal al turneului WTA de la Luxemburg

Tenis: Monica Niculescu s-a calificat pe tabloul principal al turneului WTA de la Luxemburg

14 Oct 2019   •   14:01
Tenis: Monica Niculescu s-a calificat pe tabloul principal al turneului WTA de la Luxemburg

Jucătoarea română de tenis, Monica Niculescu, a reuşit să acceadă pe tabloul principal al turneului WTA de la Luxemburg, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o pe compatrioata sa, Elena-Gabriela Ruse, cu 6-1, 6-1.

Niculescu (32 ani, 105 WTA), care a cucerit titlul la Luxemburg în 2016, şi a pierdut finale în 2011 şi 2012, s-a impus după o oră şi 34 de minute, salvând toate cele şase mingi de break pe care şi le-a creat Ruse (21 ani 178 WTA).
Cele două s-au mai înfruntat o singură dată până acum, în 2017, la Limoges (ITF, Franţa), Monica obţinând victoria în optimi cu 6-4, 6-3.

Ruse va primi un cec de 810 euro şi 14 puncte WTA, iar Niculescu şi-a asigurat un cec de 1.552 euro şi 19 puncte WTA.

Pe tabloul principal de simplu se află Sorana Cîrstea, care va juca în primul tur cu franţuzoaica Pauline Parmentier.

Niculescu va face pereche la dublu cu rusoaica Margarita Gasparian, fiind favoritele numărul trei. Adversarele lor din primul tur vor fi Eleonora Molinaro (Luxemburg) şi Katarzyna Piter (Polonia).
 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tenis