x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Australian Open: Meciurile au fost suspendate, după ce jucătorii au leşinat la peste 40 grade Celsius (VIDEO)

Australian Open: Meciurile au fost suspendate, după ce jucătorii au leşinat la peste 40 grade Celsius (VIDEO)

16 Ian 2014   •   16:01
Australian Open: Meciurile au fost suspendate, după ce jucătorii au leşinat la peste 40 grade Celsius (VIDEO)

Temperaturile extrem de ridicate din Australia, de peste 40 de grade Celsius, au suspendat turneul de tenis. Potrivit CNN, organizatorii au luat această decizie după ce un jucător şi un băiat de mingii au leşinat în teren, din cauza căldurii.

"Meciurile nu se vor mai juca în aer liber până când temeperaturile nu vor scădea", a declarat directorul turneului de tenis.

Organizatorii turneului au mai spus că Arena "Rod Laver" va fi acoperită, astfel că jucătorii se vor putea desfăşura pe acele terenuri.

Ieri, croatul Ivan Dodig a declarat că "mi-a fost frică că pot să mor pe teren", iar astăzi, adversara Simonei Halep, Varvara Lepchenko a cerut un timeout pentru a aduce medicul să-i maseze picioarele cu gheaţă!

Valul de căldură care afectează sud-vestul Australiei, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, a determinat un număr record de abandonuri la turneul de tenis Australian Open care se dispută la Melbourne.

Croatul Ivan Dodig este ultimul care s-a retras, în setul patru cu bosniacul Damir Dzumhur, când termometrul indica 41 de grade. Abandonul său se adaugă celor ale australianului Bernard Tomic, germanilor Tommy Haas şi Julian Reister, kazahului Andrei Golubev, americanilor Alex Bogomolov şi John Isner, cehului Radek Stepanek, olandezului Robin Haase şi slovenei Polona Hercog.

Cu nouă abandonuri, turneul australian a egalat recordul de abandonuri într-un singur tur din istoria tenisului, consemnat în primul tur de la US Open în 2011 şi în turul secund de la Wimbledon în 2012.

×