Schiorii din Sinaia vor sărbători in această seară inchiderea sezonului printr-o petrecere ce va fi găzduită de cabana din Valea Dorului. Sfarşitul oficial al partidelor de schi nu inseamnă că lumea nu mai poate profita in continuare de zăpadă. La 12 mai este programat in Bucegi concursul Ecoul Mălinului.
Valea Dorului, unul dintre puţinele locuri in care se mai poate schia in această perioadă, se pregăteşte pentru festivitatea de inchidere a sezonului. Nu vor fi defilări pe partie, nici focuri de artificii.
CAPITALA. Schiorii de la Sinaia vor incheia sezonul printr-o petrecere tradiţională ce va fi găzduită de Cabana Valea Dorului. Dar pană să vă puneţi pe chefuit trebuie mai intai să schieţi. Pe Carp nu se mai poate cobori, partia fiind oficial inchisă. Dar asta nu reprezintă o problemă, pentru că in Valea Dorului se schiază foarte bine pe orice variantă. In plus, cine vrea senzaţii tari şi este pasionat de coborarile off-piste poate merge foarte bine pe Scandurari. Dimineaţa zăpada este ingheţată, ceea ce face din coborarile oricărui schior un deliciu. După pranz, cand zăpada se inmoaie, e randul celor ce practică snowboardingul să intre in acţiune.
TURE. Inchiderea oficială e sezonului de schi nu-i va impiedica pe turişti să vină in continuare pe munte. In Masivul Bucegi este in continuare zăpadă destulă pentru schi de tură. E adevărat, nu e pentru oricine, dar o zi petrecută prin creierul munţilor, intr-o pustietate innebunitoare, este mai reconfortantă decat orice concediu petrecut intr-o staţiune. Numai că astfel de ture sunt adresate doar temerarilor. Aceiaşi temerari pentru care la 12 mai se va desfăşura concursul Ecoul Mălinului. Deja s-au stabilit arbitrii, concurenţii urmează să primească de veste, astfel că toată lumea este aşteptată la staţia telecabinei din Buşteni. Competiţia este adresată doar schiorilor amatori.
NAN E LA BĂILE FELIX |
Incepand de astăzi, dinamovistul Ioan Gabriel Nan, campion naţional la schi alpin in probele de slalom şi slalom uriaş, se află la Băile Felix pentru un program de recuperare. "Pentru un schior, probleme la genunchi reprezintă ceva banal. Trebuie să fac tratamente de recuperare ca să imi pot continua cariera", a declarat Nan. In varstă de 26 de ani, braşoveanul domină de cateva sezoane intrecerile interne de schi alpin. |
Citește pe Antena3.ro