x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ultima româncă aflată în turneul US Open s-a calificat în sferturile probei de dublu mixt

Ultima româncă aflată în turneul US Open s-a calificat în sferturile probei de dublu mixt

03 Sep 2018   •   08:15
Ultima româncă aflată în turneul US Open s-a calificat în sferturile probei de dublu mixt

Perechea româno-croată Raluca Olaru/Franko Skugor s-a calificat, duminică, la New York, în sferturile de finală ale probei de dublu mixt la turneul de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a dispus cu 4-6, 6-4, 16-14 de cuplul Katarina Srebotnik (Slovenia)/Michael Venus (Noua Zeelandă).

Olaru şi Skugor s-au impus dramatic la Flushing Meadows, după o oră şi 33 de minute în faţa favoriţilor numărul 7 ai probei.

Cuplul româno-croat a fost condus în setul secund cu 3-1 şi 4-2, dar a reuşit să egaleze şi să se impună pe final de set, la punct decisiv. Srebotnik şi Venus au condus în super tiebreak cu 7-2 şi 8-4, dar apoi Olaru şi partenerul său au reuşit cinci puncte consecutive. Olaru şi Skugor au salvat două mingi de meci şi au câştigat în cele din urmă cu 16-14.

Învingătorii au avut 2 aşi, au comis 9 duble greşeli, au strâns 28 de winners şi 17 erori neprovocate, în timp ce Srebotnik şi Venus au contabilizat 5 aşi, 9 duble greşeli, 27 winners şi 24 de erori neforţate.

Raluca Olaru şi Franko Skugor şi-au asigurat un cec de 15.000 de dolari, iar în sferturi vor înfrunta perechea polonezo-croată Alicja Rosolska/Nikola Mektic.


AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca olaru us open