Pilotul Valentino Rossi (Yamaha) susţine că nu l-a lovit pe campionul mondial Mark Marquez, în cursa disputată duminică la MP al Malaeziei, în timp ce presa italiană critică reacţia italianului care a fost sancţionată cu retrogradarea pe ultima poziţie a grilei de start în MP al Valenciei, cursă decisivă pentru soarta titlului mondial în 2015.
Rossi şi-a pierdut cumpătul în faţa atacurilor la baionetă purtat de Marc Marquez şi după o serie de depăşiri consecutive între cei doi, italianul l-a împins cu piciorul stâng pe spaniol, care a căzut şi a abandonat cursa de pe circuitul malaezian Sepang în timp ce se luptau pentru locul 3. Comitetul director al CM de motociclism viteză, compus din Mike Webb, Franco Uncini şi Javier Alonso, a ajuns la concluzia că Rossi nu l-a lovit pe Marquez, dar ''a avut o conduită iresponsabilă prin punerea în pericol a unui alt pilot''. Pe 8 noiembrie, la ultima cursă din calendar, la Valencia, Rossi pleacă cu un avantaj de 7 puncte în faţa urmăritorului său Jorge Lorenzo, dar va pleca de pe ultima poziţie a grilei de start.
''A reuşit. M-a făcut să pierd titlul. Nu ştie să piardă, nu ştie, a declarat Rossi după cursă. Nu am vrut să cadă, nu asta a fost intenţia mea, dar ne-am atins şi nu este adevărat că l-am lovit. Mi-a atins piciorul stâng şi mi-am pierdut sprijinul''.
Italianul nu exclude să renunţe să mai participe la ultima cursă dacă suspendarea, împotriva căreia a făcut recurs, nu i se va ridica.
Gazzetta dello Sport a scris că Rossi şi-a pierdut capul, dar Marquez a început ostilităţile şi în final a concluzionat că ''la Sepang cel care a pierdut a fost sportul''. Corriere della Sera a titrat ''Cartonaş roşu pentru Rossi''.
Repsol Honda, echipa lui Marc Marquez, a calificat ca ''agresiune'' manevra italianului în duelul cu dublul campion mondial, care a pus în pericol integritatea fizică a spaniolului.