x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Volei masculin: Dupa 23 de ani, România se califică la un Campionat European

Volei masculin: Dupa 23 de ani, România se califică la un Campionat European

27 Aug 2018   •   07:11
Volei masculin: Dupa 23 de ani, România se califică la un Campionat European

Selecţionata masculină de volei a României s-a calificat, duminică, la Campionatul European după o pauză de 23 de ani, în urma victoriei cu scorul de 3-1 (26-24, 25-22, 20-25, 25-21) în faţa Finlandei, în Sala Polivalentă Oltenia din Craiova, într-un meci din Grupa A a preliminariilor.

 

Tricolorii s-au impus după o oră şi 55 de minute de joc intens.Robert Adrian Aciobăniţei (17 puncte), Răzvan Olteanu (13), Laurenţiu Lică (12) au fost cei mai buni jucători ai echipei României, iar de la oaspeţi s-au remarcat Urpo Sivula (29 puncte) şi Elviss Krastins (13).

Au arbitrat grecul Michail Themelis şi ungurul Peter Szabo. 

''Am confirmat rezultatul din Finlanda (3-2, n. red.) şi am arătat că suntem un adversar puternic. Am câştigat în cele din urmă şi suntem la turneul final după mulţi ani'', a declarat antrenorul echipei României, Dănuţ Pascu, citat de site-ul Confederaţiei Europene de Volei. 

România ocupă primul loc în clasament, cu 7 puncte (3 jocuri), urmată de Finlanda, 4 p (3 j), şi Danemarca, 1 p (2 j). Tricolorii vor juca ultimul lor meci la începutul lunii ianuarie, în deplasare cu Danemarca. 

Câştigătoarele grupelor preliminare şi cinci cele mai bune echipe de pe locul secund se califică la turneul final, care va fi găzduit în perioada 12-29 septembrie 2019 de Belgia, Franţa, Olanda şi Slovenia. AGERPRES

×