În lipsa Roxanei Luca, cea care era până acum "regina" patinajului artistic de la noi din ţară, România a venit la Vancouver cu Zoltan Kelemen. Sportivul de la Miercurea Ciuc impresionează la antrenamente, dar rămâne cu picioarele pe pământ şi spune că obiectivul său rămâne accederea în primii 24 de patinatori ai lumii.
Cu un ochi plânge şi cu unul râde. Acesta este patinajul românesc, patronat de una dintre cele mai sărăcăcioase federaţii de la noi din ţară. Am ratat totul la patinaj viteză, dar ne-am salvat onoarea prin Zoltan Kelemen, sportivul din Miercurea Ciuc reuşind prin calificarea la Jocurile Olimpice să meargă pe acelaşi traseu pe care au păşit înaintea sa Cornel Gheorghe, antrenorul cu care se pregăteşte acum, şi Gheorghe Chiper.
CU PATINELE PE GHEAŢĂ
Misiunea de acum a lui Kelemen este una destul de dificilă, mai ales că îi lipseşte pregătirea de bază. "El face patinaj adevărat de şase ani. A făcut progrese senzaţionale în acest timp. Din păcate, îi lipseşte pregătirea din copilărie, care l-ar fi ajutat foarte mult în momentele în care este obosit", explică antrenorul Cornel Gheorghe. La Vancouver, obiectivul lui Zoltan este clasarea în primii 24 la programul scurt şi, totodată, accederea în finala de la "liber". "Este un obiectiv realizabil. Dacă eram un nebun, aş fi putut spune că mă bat la medalie, dar nici nu pot să visez la aşa ceva. Acolo, în faţă, vor fi Plushenko, care e campion olimpic, Brian Joubert, din Franţa... Apoi mai este elveţianul Stephane Lambiel, care o să se dueleze cu Plushenko", acestea sunt pronosticurile patinatorului din ţara noastră. Regulamentul spune că în timpul programului are voie să facă numai 13 elemente: 8 sărituri, 3 piruete şi doi paşi de dans.
POEZIE, NU DOAR SPORT
Gheaţa de la patinoarele din Vancouver este perfectă, având o temperatură de -3,5°C, suficient pentru a-i permite unui patinator să-şi arate valoarea. Dacă ar fi mai rece, suprafaţa ar fi mai casantă şi ar reduce din elasticitatea mişcărilor pe care le execută sportivul. La noi, nici nu se discută despre aşa ceva. Important este să fie albă şi îngheţată. Un antrenament pe gheaţă nu durează mai mult de 40 de minute. Dar sunt 40 de minute în care organismul face o risipă extraordinară de energie fără să-şi permită nici o mişcare greşită. Patinajul este sportul prin care Zoltan Kelemen îşi scoate chipul luminos pe fereastra performanţelor. Zâmbeşte de fiecare dată când un element îi reuşeşte, iar fulgii de gheaţă care îi sar de sub patinele de 1.000 de euro par nişte raze prin care îşi arată fericirea. Urmele lăsate pe suprafaţa de antrenament făuresc o lume de basme şi sclipiri. Mişcările lui sunt poezie, iar orice căzătură nu e altceva decât trezirea la realitate. După ce termină şedinţa de pregătire, în urma sa se lasă linişte. Zoltan Kelemen se retrage în vestiar ca într-un culcuş, plimbându-şi gândurile spre cel mai mare "challenge" din viaţa sa, Jocurile Olimpice.
Citește pe Antena3.ro