x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua - Marginean sau Lazar?

Steaua - Marginean sau Lazar?

de Sorin Anghel    |    05 Iul 2005   •   00:00
Steaua - Marginean sau Lazar?

Despartirea de Dorinel Munteanu a lasat un gol in linia mediana a Stelei. Presedintele Mihai Stoica duce tratative pentru achizitionarea unui mijlocas defensiv. Tintele stelistilor sunt clujeanul Radu Marginean, de la CFR Cluj, si Costin Lazar (foto), jucator aflat sub contract cu Sportul Studentesc.

CANTONAMENT. Jucatorii lui Oleg Protasov au plecat ieri intr-un stagiu de pregatire de doua saptamani la Kaprun - Austria. Fata de programul initial, a mai fost perfectat un meci amical, cu Wisla Cracovia pentru 13 iulie. La 6 iulie, Steaua va da piept cu Wisla Cracovia, campioana Poloniei. Lotul Stelei este urmatorul: Tudor, Hamutovski, Lungu - portari; D. Goian, Nesu, E. Baciu, P. Marin, Ogararu, Ghionea, Keca, D. Balan - fundasi; Bostina, Nicolita, N. Dica, Paraschiv, Lovin, Enescu, D. Orac - mijlocasi; V. Iacob, Dinita, A Cristea, Litu, Simion - atacanti. Oprita e asteptat sa soseasca de la Bologna peste cateva zile, in timp ce Radoi si Curt se afla de ieri in Italia, la tratament.

×
Subiecte în articol: sport