x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri CM 2010

Ştiri CM 2010

09 Iun 2010   •   00:00

PARIURILE, SUB LUPĂ
FIFA şi Asociaţia Europeană pentru Securitatea şi Integritatea în Sport (ESSA), care reuneşte marii operatori europeni de pariuri online, au semnat un acord privind monitorizarea eventualelor pariuri suspecte în legătură cu meciurile de la Cupa Mondială din Africa de Sud. Un astfel de acord a existat şi cu ocazia Campionatului Mondial din 2006, când nu a fost descope­rită nici o neregulă.

ROMÂNI PUŢINI
Cel mult 300 de cetăţeni români vor pleca în Africa de Sud pentru a urmări la faţa locului meciuri de la Cupa Mondială. "Sunt mai puţini turişti decât ne-am fi aşteptat pentru că tarifele sunt mari şi, în plus, România nu ia parte la această competiţie", a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. Preţul minim al unei deplasări, incluzând zborul, cazarea şi un bilet la un meci, este de 2.500 de euro de persoană.

ATENŢIE LA GRECIA!
Fost student în economie, antrenorul echipei Arsenal Londra, Arsene Wanger, consideră că problemele financiare cu care se confruntă Grecia vor avea un efect benefic asupra jucătorilor eleni la turneul final al Cupei Mondiale. "Este o uşurare pentru ei, la fel cum a fost în urmă cu patru ani pentru Italia, afectată de un scandal în fotbal înainte de a câştiga Cupa Mondială", a declarat tehnicianul francez.

NIPONII, ÎN ALERTĂ
Alarmat din cauza ratei înalte a criminalităţii în Africa de Sud, selecţionerul naţionalei Japoniei, Takeshi Okada, şi-a sfătuit jucătorii să nu părăsească "de capul lor" hotelul în care sunt cazaţi. Totodată, jurnaliştii niponi care vor fi prezenţi la Cu­pa Mondială au fost avertizaţi asupra pericolelor la care se pot expune, după ce doi producători ai unei televiziuni din Coreea de Sud au fost jefuiţi la Johannesburg.

NANI A ZIS "PAS"
Atacantul portughez Nani ratează turneul final al Cupei Mondiale din cauza unei accidentări suferită în timpul unui antrenament. "Nani a suferit un traumatism la clavicula stângă şi a devenit indisponibil pentru Cupa Mondială", se arată într-un comunicat al Federaţiei Portugheze de Fotbal. Atacantul lui Manchester United va fi înlocuit în lotul Portugaliei cu jucătorul formaţiei Benfica, Ruben Amorim.

FUM BUCLUCAŞ
Reprezentativa Noii Zeelande a fost nevoită să-şi întrerupă primul antrenament din Africa de Sud, programat luni seară, din cauza unui nor dens de fum şi a mirosului puternic de lemne şi cărbuni arşi care au învăluit Stadionul Sinaba. Emanate de miile de coşuri industriale situate în împrejurimile oraşului Daveyton, fumul şi mirosul au făcut ca vizibilitatea să fie extrem de redusă, iar aerul greu respirabil. Doi jucători neo-zeelandezi, Simon Elliot şi Andy Boyens, care suferă de astm, au fost nevoiţi să-şi folosească inhalatoarele.

×
Subiecte în articol: sport