DOLIU
Fotbaliştii echipelor Minerul Lupeni şi Jiul Petroşani vor purta
banderole negre la partidele de sâmbătă, din etapa a 16-a a Ligii a
2-a, în memoria persoanelor decedate în urma exploziilor de la Mina
Petrila. Minerul va întâlni pe CSM Rm. Vâlcea, iar Jiul va înfrunta pe
Internaţional Piteşti. “Printre răniţi se află şi un fost jucător de la
Minerul Lupeni şi Minerul Uricani, Nicolae Iordache, care a cochetat şi
cu Jiul. Astea sunt adevărate tragedii, nu că a făcut Jiul 0-0 cu U
Cluj”, a declarat vicepreşedintele clubului Jiul, Marian Spiru. Şi
Marica a zis că dedică victoria contra Georgiei victimelor de la
Petrila. Ieri, în Liga 2 s-a jucat ultimul meci al etapei 15: Botoşani
– Sportul 0-1.
CATANIA
Walter Zenga, antrenorul echipei Catania, va fi amendat, deoarece a avut o altercaţie verbală cu jurnalistul Enrico Varriale duminică, într-o emisiune a postului de televiziune RAI. “Un astfel de comportament nu face deloc bine imaginii sale şi celei a clubului. A fost un episod regretabil, care nu face onoare nici uneia dintre persoanele implicate. Zenga îşi face bine treaba de antrenor şi nu trebuie să se mai lase dus în astfel de incidente”, a declarat adminstratorul delegat al clubului, Pietro Lo Monaco. Iniţial s-a dorit intrarea în silenzio stampa, dar s-a renunţat la idee. În etapa a 12-a din Serie A, Catania a învins cu scorul de 3-2, pe teren propriu, pe AC Torino.
SERIE A
Paul Codrea şi Cosmin Moţi, care au fost titulari la Siena în meciul cu Bologna, scor 1-1, în etapa a 12-a din Serie A, au fost apreciaţi pentru evoluţiile lor. “Codrea a creat dinamism la mijlocul terenului şi a avut câteva şuturi de la distanţă, care nu au pus în pericol poarta adversă. Moţi a închis destul de bine spaţiile în defensivă, dar nu a părut în apele sale la duelurile cu adversari mai rapizi decât el”, a notat agenţia Datasport. În schimb, Radu Ştefan a avut o prestaţie modestă în meciul pe care Lazio l-a pierdut cu 1-0 în faţa rivalei AS Roma. “Neatent şi aproape niciodată precis. Pe poarta lui cei de la Roma au găsit spaţii de pătrundere”, a scris Tuttomercatoweb.com.
TENIS
Finalist al turneului Challenger desfăşurat săptămâna trecută la Dnepropetrovsk (Belarus), Victor Hănescu a urcat două poziţii în clasamentul ATP, până pe locul 50, fiind cel mai bine clasat dintre jucătorii români. Al doilea român în această ierarhie este Victor Crivoi, pe poziţia 135, care a făcut un salt de patru locuri faţă de săptămâna precedentă. Adrian a urcat şi el un loc, până pe poziţia 166. În ierarhia WTA, Sorana Cârstea s-a menţinut pe locul 37, fiind cea mai bine clasată dintre jucătoarele noastre. Monica Niculeascu staţionează pe locul 47, iar Edina Gallovits, care a câştigat challengerul de la San Diego, a avansat şase poziţii, până pe locul 78. Raluca Olaru e pe 124.
Citește pe Antena3.ro