x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

16 Mar 2009   •   00:00

16 martie 2009



TIMIŞOARA – GAZ 0-0
Bănăţenii au făcut primul pas fals din acest retur, nereuşind să treacă pe propriul teren de o echipă aproape condamnată la retrogradare. "Norocul avut etapa trecută la Târgu-Jiu s-a întors contra noastră. În prima repriză am jucat mai bine, dar în partea secundă jucătorii s-au crispat pentru că nu am marcat, au început din nou cu mingile lungi şi au pierdut faze. Nu aveam voie să pierdem aceste puncte, e foarte grav că atacanţii nu reuşesc să înscrie. Sunt mulţumit de apărare, în rest, de la mijloc în sus suferim foarte mult. Ne-am hazardat în atac, nu s-a mai ţinut cont de tactică. Băieţii nu sunt obişnuiţi cu presiunea", a spus antrenorul gazdelor, Gabi Balint.

PREMIER LEAGUE

Liverpool a umilit sâmbătă pe Manchester United, în derby-ul etapei a 29-a din Premier League, învingând echipa lui Sir Alex Ferguson cu 4-1 chiar pe Old Trafford. Gazdele au deschis scorul în minutul 23 prin Cristiano Ronaldo, din penalty, însă Liverpool a revenit şi a punctat de două ori înainte de pauză prin Fernando Torres (’28) şi căpitanul Steven Gerrard (’44-penalty). Din minutul 76, United a rămas în inferioritate numerică, sârbul Vidic fiind eliminat. Fabio Aurelio şi Andrea Dossena au stabilit scorul final. Liverpool a acumulat 61 de puncte, a trecut pe locul 2 şi s-a apropiat la patru puncte de liderul Manchetser United, care are însă un meci mai puţin disputat.  

INDIAN WELLS

Edina Gallovits a ratat calificarea în turul 3 al turneului de la Indian Wells, fiind învinsă în turul 2 de unguroaica Agnes Szavay. România a rămas fără participanţi în proba de simplu a turneului dotat cu premii de 4,5 milioane de dolari. Gallovits a pierdut meciul cu unguroaica Agnes Szavay, cap de serie numărul 22, în două seturi, scor 2-6, 2-6, însă va primi din partea organizatorilor un cec în valoare de 11.150 de dolari şi 50 de puncte WTA. În urma eşecului suferit de Edina Gallovits, România nu mai are nici un reprezentant în proba de simplu, atât la feminin, cât şi la masculin, după ce Sorana Cârstea, Monica Niculescu şi Victor Hănescu au fost eliminaţi în primul tur.

RUGBY
Echipa naţională de rugby a României a înregistrat sâmbătă a doua înfrângere consecutivă din cadrul Cupei Europene a Naţiunilor, 23-28 (13-15), la Tbilisi, în faţa Georgiei. Punctele României au fost marcate de Calafeteanu, prin trei lovituri de penalitate, şi de Bărbuliceanu, cu două eseuri. Acum două săptămâni, "stejarii" pierduseră pe teren propriu în faţa Rusiei, scor 19-28. Următorul joc al naţionalei României este programat la 21 martie, la Bucureşti, în faţa Portugaliei, pe stadionul Arcul de Triumf. În clasament, România ocupă locul 3, cu 8 puncte, Georgia este lider, cu 11 puncte, iar Rusia se află pe 2, cu 9 puncte, dar cu numai trei meciuri disputate.

×
Subiecte în articol: sport puncte