x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

05 Apr 2009   •   00:00

5 aprilie 2009



TIMIŞOARA - BUZĂU/BALINT AŞTEAPTĂ MECIURILE GRELE
FC Timişoara se menţine în trena lui Dinamo după victoria obţinută ieri, pe teren propriu, 4-1 în faţa ultimei clasate din Liga 1, Gloria Buzău. "E un rezultat bun, care ne-a redat încrederea pentru partidele viitoare, chiar dacă jocul a suferit din cauza căldurii. Am încheiat un ciclu şi începem altul odată cu partidele viitoare. Până acum nu am întâlnit adversari pentru obiectivele noastre, dar de acum încep meciurile grele", a declarat după meci antrenorul gazdelor, Gabi Balint.

FARUL - POLI IAŞI/ION MARIN RĂMÂNE ÎN FUNCŢIE
Antrenorul Farului, Ion Marin (foto), care şi-a anunţat disponibilitatea de a demisiona după ce echipa sa a fost învinsă clar de Poli Iaşi, scor 0-3, a fost păstrat pentru moment în funcţie de conducerea clubului. "Timpul foarte scurt până la următorul meci nu ne permite ne gândim la schimbări. Ion Marin va fi, cu siguranţă, la meciul cu Gloria Bistriţa şi apoi vom vedea ce o să mai fie", a spus patronul Gheorghe Bosânceanu.

CFR CLUJ - VASLUI/PRIMA VICTORIE DUPĂ TREI ETAPE
Echipa antrenată de Viorel Moldovan a suferit prima înfrângere din acest retur, 0-3 pe terenul campioanei CFR, care nu obţinuse decât un punct în precedentele două etape. Clujenii au deschis scorul în minutul 17, după o lovitură de cap a lui Alcantara, au majorat diferenţa prin Yssouf Kone ('61) şi au închis tabela după reuşita din lovitură liberă a lui Panin, din prelungirile partidei.

GIMNASTICĂ/ANAMARIA TĂMÂRJAN, LOCUL 5 LA CE
Românca Anamaria Tămârjan s-a clasat doar pe locul 5 în finala la individual compus din cadrul CE de la Milano, greşelile comise la sol privând-o de un loc pe podium. Dacă ar fi evoluat cel puţin la fel de bine ca în calificări, eleva antrenorului Nicolae Forminte ar fi cucerit medalia de bronz. Diana Chelaru, a doua reprezentantă a noastră în acest concurs, a ocupat pe locul 14. Astăzi sunt programate finalele pe aparate.

LUPTE/ARGINT ŞI BRONZ LA EUROPENE
Sportivii români prezenţi la CE de la Vilnius au cucerit două medalii în concursul feminin de lupte libere. La categoria 48 kg, Estera Dobre (foto) a trecut pe rând de Saviola (Finlanda), Felice (Italia) şi Hurnovich (Belarus), dar în finală a fost învinsă de Silvia Stadnyk (Azerbaidjan). Dobre a câştigat medalia de argint, performanţă pe care a mai realizat-o în anul 2007. La categoria 55 de kg, Ana Maria Pavăl a obţinut medalia de bronz.

HANDBAL/ŞTIINŢA BACĂU, ELIMINATĂ
Echipa masculină Ştiinţa Bacău a ratat la limită calificarea în semifinalele Challenge Cup. Ieri, Ştiinţa a câştigat cu 37-28 meciul de pe teren propriu cu BSV Bern Muri, în manşa a doua a sferturilor de finală, dar mai departe au mers elveţienii, deoarece s-au impus în tur cu 38-28. Şanse mari de a ajunge în semifinale au UCM Reşiţa, deţinătoarea trofeului, şi Bucovina Suceava, care au obţinut victorii clare în primul joc.

×
Subiecte în articol: sport