18 iunie 2009
WIMBLEDON
Victor Hănescu va fi cap de serie numărul 31 pe tabloul masculin, iar Sorana Cârstea - a 28-a favorită la feminin la turneul de Grand Şlem de la Wimbledon, al treilea al anului, care va debuta luni, 22 iunie. Turneul de anul trecut a fost câştigat de numărul unu mondial, spaniolul Rafael Nadal, care l-a învins în finală, după patru ore şi 48 de minute, pe elveţianul Roger Federer, în cinci seturi: 6-4, 6-4, 6-7 (5), 6-7 (8), 9-7.
GRECIA
Fostul jucător al lui Pandurii Ilie Iordache a semnat ieri un contract pe o perioadă de trei ani cu formaţia greacă AEK Atena. Mijlocaşul român va avea în primul an de contract un salariu de 170.000 de euro, în anul următor va câştiga 220.000 de euro, iar în ultimul - 250.000 de euro. Prezentat oficial ieri, Iordache va mai primi, în funcţie de prezenţe şi de goluri, bonusuri de până la 30.000 de euro pe an. Altfel, Iordache ar putea fi coechipier la AEK Atena cu George Ogăraru, în prezent sub contract cu Ajax. Potrivit presei elene, fundaşul dreapta a fost deja contactat de oficialii lui AEK în vederea transferului, iar răspunsul jucătorului a fost afirmativ.
GSP TV, ÎN TOP
În premieră în acest an, GSP TV va transmite, în luna iulie, turneul de tenis masculin de la Stuttgart (Germania), care se numeşte şi "Mercedes Cup" fiindcă, pe lângă premiul în bani, oferit la final, câştigătorul va mai primi din partea organizatorilor şi o limuzină Mercedes. Turneul de la Stuttgart a fost câştigat, de-a lungul anilor, de Rafael Nadal, David Ferrer şi Juan Martin Del Potro. În ceea ce priveşte sportul rege, fotbalul, GSP TV se poate lăuda cu performanţe notabile de audienţă, cum ar fi faptul că a fost lider de piaţă pe tot evenimentul finalei Cupei României. De asemenea, la studioul de după meci, GSP TV a reuşit să obţină o cotă de piaţă de 3,3%.
SPANIA
Portughezul Cristiano Ronaldo (foto) ar putea avea la Real Madrid un salariu anual brut de 13 milioane de euro, sumă ce îl va transforma în cel mai bine plătit fotbalist din lume. Achiziţionat de gruparea de pe "Santiago Bernabeu" de la Manchester United contra unei sume-record, 93 de milioane de euro, Ronaldo (24 de ani) l-ar întrece astfel în topul salariilor pe Zlatan Ibrahimovici. Plătit cu cele 12 milioane de euro pe an de Internazionale Milano, suedezul este în prezent cel mai bine plătit jucător din lume.
Citește pe Antena3.ro