28 septembrie 2009
BAIA MARE, CAMPIOANĂ
Titlul naţional la rugby a fost câştigat de echipa CSM "U" Baia Mare, care în finala campionatului a dispus de Steaua, cu scorul de 18-16. Victoria a fost decisă la ultima fază a meciului, când băimărenii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă la scorul de 16-15 pentru Steaua, pe care a transformat-o Buduşan. Acesta a fost cel de-al doilea titlu cucerit de echipa maramureşeană, după cel obţinut în 1990. Întâlnirea pentru locurile 3-4, dintre Dinamo şi Farul, nu a mai avut loc, constănţenii anunţând că au mai mulţi jucători indisponibili.
Federaţia a omologat meciul cu scorul de 5-0 pentru Dinamo, care a câştigat medalia de bronz.
MUTU, LĂUDAT
Internaţionalul român Adrian Mutu a fost titular în meciul pe care Fiorentina l-a câştigat cu 1-0, în deplasare, cu Livorno, în etapa a 6-a din Serie A.
El a primit un cartonaş galben în prima repriză şi şi-a creat mai multe ocazii până în minutul 70, când a fost înlocuit cu Jovetic. "Am văzut un Mutu activ, care a alergat mult şi s-a sacrificat pentru coechipieri. Cred că în scurt timp Adrian şi Jovetic vor putea evolua împreună", a spus antrenorul Fiorentinei, Cesare Prandelli. Inter Milano, cu Cristi Chivu doar pe banca de rezerve, a fost învinsă cu 1-0, în deplasare, de Sampdoria. Chivu a fost introdus pe teren în minutul 62.
BCR OPEN ROMĂNIA
Spaniolul Albert Montanes (cap de serie nr 5) a câştigat cea de-a 17-a ediţie a turneului de tenis BCR Open România. În finala disputată ieri, el l-a învins cu scorul de 7-6, 7-6 pe argentinianul Juan Monaco (al 3-lea favorit). Pentru acest suces, Montanes, care a mai jucat o finală la Bucureşti în 2001, a primit 250 de puncte ATP şi 71.700 de euro, iar Monaco a trebuit să se mulţumească cu 150 de puncte ATP şi cu 37.700 de euro. Proba de dublu a revenit perechii Frantisek Cermak/Michael Mertinak (Cehia/Slovacia), care a dispus în finală de cuplul Johan Brunstrom/Jean-Julien Rojer (Suedia/Antilele Olandeze) cu scorul de 6-2, 6-4.
Citește pe Antena3.ro