Cosmin Contra s-a bucurat ca la debut
Lasat in afara lotului la meciul cu Olanda, Cosmin Contra a revenit miercuri seara in echipa nationala a Romaniei ca titular, dupa aproximativ doi ani. "M-am simtit ca la debut si am avut emotii foarte mari, care mi-au disparut insa in momentul in care a inceput jocul. Am fost foarte suparat ca nu s-a pus baza pe mine contra Olandei, dar n-am ce sa fac, viata merge inainte. Daca voi fi convocat, voi veni mereu cu sufletul la meciurile echipei nationale", a zis Contra, care n-a purtat nici o discutie cu Victor Piturca dupa meciul cu Macedonia.TV - Sfaturi pentru pariori
Pariorii inraiti vor putea sa afle cateva sfaturi despre aceasta etapa din Romania si din campionatul francez, in cadrul emisiunii "Pariu 24", difuzata astazi, de la ora 18:00, la National TV. Moderatorul emisiunii, Ion Alexandru, va dezbate in avanpremiera meciul saptamanii din Divizia A, Universitatea Craiova - Sportul, difuzat de acelasi post la ora 20:00. Acesta il va avea ca invitat in studio pe jurnalistul Grigore Cartianu.Rugby CM - U 19 - Debutam azi cu Japonia
Reprezentativa de rugby Under 19 a Romaniei va debuta azi la Campionatul Mondial care se desfasoara in Africa de Sud, urmand a intalni, de la ora 16:00, formatia Japoniei. "Tricolorii", pregatiti de Alexandru Achim si Marian Alexandru, vor mai intalni, in ordine, Noua Zeelanda, pe 5 aprilie, si Scotia, pe 9 aprilie. Partida cu Japonia se va desfasura in localitatea Durban. Obiectivul "stejareilor" este mentinerea in grupa de elita, unde au promovat anul trecut.Citește pe Antena3.ro
Divizia A - Etapa a 18-a debuteaza azi
Campionatul Diviziei A se reia astazi, dupa doua saptamani de pauza, din cauza meciurilor echipei reprezentative cu Olanda si cu Macedonia, din preliminariile CM din 2006. La Pitesti, de la ora 16:15 (Telesport, in direct), FC Arges va intalni Farul Constanta. Meciul va fi arbitrat de Sorin Corpodean, ajutat de Nicolae Marodin si Adrian Vidan. Un alt joc interesant se anunta la Craiova, unde Universitatea va primi pe Sportul Studentesc. Partida, care va incepe la ora 20:00 (National TV, in direct), il va avea la centru pe Cristi Balaj, asistenti urmand a fi Zoltan Szekely si Cristi Nica.Raliuri - Incepe campionatul
Raliul romanesc incepe azi o noua aventura, dupa tumultuoasele situatii de anul trecut, cand s-a infiintat o noua federatie de profil (FRA), care a preluat competitia de la vechiul organizator, FRAK. Prima etapa este "Raliul Brasovului Atlanta House", care se va desfasura azi si maine in orasul de la poalele Tampei. In cele noua probe speciale, campionul en titre, Dan Gartofan (BKP Racing), pe Subaru Impreza STI, va incepe duelul cu rivalii de la OMV Rally Team, Titi Aur, Bogdan Marisca sau Emanuel Ilina, care sunt hotarati sa-i fure "laurii". Sezonul actual va insuma 8 etape, marcand revenirea Bucurestiului in circuit.Judo - Cupa Mondiala la Bucuresti
Sambata si duminica, la Sala "Ioan Kunst Ghermanescu", Romania va fi gazda Cupei Mondiale la Judo, competitie rezervata seniorilor. La start se vor alinia peste 200 de sportivi din 27 de tari, printre care Rusia, Franta, Marea Britanie, Spania si Olanda. Incepand cu editia din acest an, Bucurestiul va deveni gazda permanenta a Cupei Mondiale, iar competitiile din 2007 si din 2008 vor fi criteriu pentru calificare la Jocurile Olimpice. Concursul va debuta sambata, de la ora 11:00, cand vor intra in competitie judoka de la categoriile 60, 66, 73 si 81 de kg, iar duminica cei de la categoriile 90, 100 si +100 de kg.