x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Superfotbalisti cu supermasini

Superfotbalisti cu supermasini

05 Feb 2004   •   00:00

Parteneriatele dintre marii constructori de automobile si echipele celebre din fotbalul european reprezinta o afacere care aduce numeroase avantaje ambelor parti.

Orice echipa de fotbal ce se respecta are ca sponsori companii celebre pe plan mondial, care le pot aduce un important capital financiar si mediatic. Unele dintre aceste companii sunt cele care produc automobile si care au reprezentare pe intregul mapamod.

REAL MADRID. Este ultima echipa intrata in cercul select al parteneriatelor automobilistice - fotbalistice. In vara lui 2003, cel mai galonat club din fotbalul mondial a semnat un contract de reprezentare cu Audi, una dintre cele mai celebre marci din lume. Timp de trei ani, produca torul german va folosi imaginea "galacticilor" pentru a-si promova imaginea, oferind, in schimb, 21 de masini, in valoare de 1,3 milioane de dolari. Astfel, cel mai "slab" model aflat in parcul auto al lui Real Madrid este un Audi S4 quattro, care porneste de la aproximativ 60.000 de euro si se afla in posesia lui Helguera, Guti, Roberto Carlos sau Solari, varful gamei fiind luxoasa limuzina A8 a lui Luis Figo, o masina ce depaseste binisor 100.000 de euro. Cuplul de atacanti ai echipei iberice, Ronaldo - Raul, a avut aceleasi gusturi, alegandu-si cate un RS6, un veritabil monstru al soselelor, ce dezvolta o putere de 450 de cai putere si se cifreaza tot in jurul unei sume cu cinci zerouri.

PRIMERA. Cazul lui Real Madrid nu este unul singular, marile echipe din fotbalul european avand contracte de sponsorizare cu firme celebre din industria automobilistica, care varsa anual milioane de dolari in bugetul acestora. Alaturi de "albi", in Primera Division se mai intalnesc doua cluburi ai caror jucatori poarta pe piept embleme ale unor masini celebre. Campioana din 2002 in Spania, Valencia, este sponsorizata de Toyota, in timp ce Celta Vigo are contract, de multi ani, cu francezii de la Citroen.

ITALIA. In Italia, Opel este sponsorul celor de la AC Milan, in timp ce Juventus este patronata de trustul familiei Agnelli, care include marele concern Fiat. Tot in Serie A, echipa lui Cristian Chivu, AS Roma, are un contract de imagine cu Mazda, o marca ce a cunoscut un avant spectaculos pe piata europeana in ultimii ani.

FRANTA. Patria constructorilor Renault, Citroen si Peugeot este, de asemenea, implicata in aceasta afacere. Campioana en titre Lyon promoveaza imaginea patronilor Daciei, in timp ce Sochaux este "echipata" de Peugeot.

GERMANIA. O alta putere a sportului "rege", Bayern Munchen, are experienta in contractarea serviciilor produca torilor de automobile, avand de-a lungul anilor intelegeri cu Opel si Audi. Fosta echipa a lui Dorinel Munteanu, VfL Wolfsburg, este reprezentata de o marca ce a facut senzatie in istoria autoturismului, Volkswagen (masina poporului), cu sediul central chiar in orasul german.

Ford a fost prima in Romania
Prima echipa romaneasca ce a inscriptionat pe tricourile jucatorilor simbolul unei marci a fost Steaua Bucuresti, (foto - Gheorghe Hagi) care a semnat, in 1988, un contract cu Ford. A fost un eveniment pentru fotbalul romanesc, mai ales in conditiile in care Romania se afla sub conducerea unui regim comunist, in timpul caruia reclamele la produse din Occident erau destul de rar intalnite. De asemenea, FC Arges a fost partenerul Dacia pana in 1999, cand uzina pitesteana a fost privatizata, iar Aro Campulung este sponsorizata de producatorul local de automobile de teren cu acelasi nume.

×
Subiecte în articol: sport