x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Tenis: Federer s-a calificat la Turneul Campionilor

Tenis: Federer s-a calificat la Turneul Campionilor

27 Aug 2019   •   11:45
Tenis: Federer s-a calificat la Turneul Campionilor

Tenismanul elveţian Roger Federer a stabilit un nou record, calificându-se pentru a 17-a oară în cariera sa la Turneul Campionilor, competiţia de final de sezon la care participă cei mai buni opt jucători din circuitul profesionist, care va avea loc între 10 şi 17 noiembrie la Londra, informează ATP.

Jucătorul din Ţara Cantoanelor şi-a asigurat prezenţa la evenimentul din capitala britanică după ce a acces în turul secund la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, în urma victoriei cu 4-6, 6-1, 6-2, 6-4 înregistrată luni, la Flushing Meadows, în faţa indianului Mumit Nagal, venit din calificări.

În vârstă de 38 ani, Roger Federer a câştigat de şase ori până acum Turneul Campionilor (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011), pierzând alte trei finale (2005, în faţa lui David Nalbandian), 2012, 2014 şi 2015 (în faţa lui Novak Djokovic).

Elveţianul este deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (20). În 22 de sezoane în circuitul profesionist, el a câştigat în total 1.224 de meciuri, trecându-şi în palmares 102 titluri. El este depăşit doar de legendarul tenisman american Jimmy Connors, cu 1.274 de partide câştigate şi 109 titluri în circuitul profesionist.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: roger federer