x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Tokyo şi Madrid au cele mai mari şanse de a găzdui Olimpiada din 2016

Tokyo şi Madrid au cele mai mari şanse de a găzdui Olimpiada din 2016

01 Oct 2009   •   00:00
Tokyo şi Madrid au cele mai mari şanse de a găzdui Olimpiada din 2016

Membrii Comitetului Internaţional Olimpic vor desemna, mâine, oraşul care va găzdui Olimpiada din 2016, iar dintre cele patru candidate, Tokyo, Madrid, Chicago şi Rio de Janeiro, capitala Japoniei şi cea a Spaniei au primit cele mai mari note din partea forului olimpic.



Cele patru oraşe care au ajuns în finala pentru găzduirea JO din 2016 au trecut prin mai multe faze eliminatorii. Comisia de Evaluare a comitetului olimpic a analizat fiecare dosar, care trebuia să ofere răspunsuri la o serie de întrebări formulate de membrii CIO, foşti sportivi, preşedinţi de federaţii, dar şi de specialişti în urbanistică din toată lumea, şi a acordat un punctaj.

Cu un punctaj de 8,3, oraşul Tokyo nu se află la prima experienţă de acest gen, în anul 1964 găzduind cea de-a XVIII-a ediţie a Olimpiadei.

Capitala Japoniei este cel mai mare oraş dintre cele patru candidate, având o populaţie care depăşeşte 12 milioane de locuitori. De asemenea, din punct de vedere economic, Tokyo este considerat unul dintre cei trei mari poli financiari ai lumii, alături de New York şi Londra.

Proiectele cuprinse în dosarul japonezilor sunt măreţe, iar pe lângă cele 21 de arene sportive deja existene, se vor construi încă 10, dintre care cinci vor fi folosite doar pe durata Olimpiadei. Astfel, printre cele mai importante proiecte ale niponilor se numără un stadion de 100.000 de locuri şi satul olimpic, care va număra cinci clădiri "zgârie-nori", care vor reprezenta cele cinci cercuri ale mişcării olimpice.

Edilii oraşului Tokyo vor să revitalizeze astfel renumitul golf al oraşului, o zona care, până în prezent, a fost folosită pentru industrie şi pentru comerţul cu peşte. Un avantaj al acestei idei îl reprezinta faptul că Golful Tokyo ajunge până în zona centrală a oraşului, iar accesul către toate obiectivele destinate Olimpiadei se va face mult mai uşor.

Conform reprezentanţilor capitalei japoneze, Olimpiada care ar putea fi găzduită de Tokyo va pune accentul pe armonia dintre fiinţa umană şi natură, proiectanţii având ca misiune reducerea drastică a emisiilor de dioxid de carbon. Astfel, pe Insula Yumenoshima, creată artificial din deşeuri, în urmă cu aproximativ 40 de ani, se află deja un stadion şi o sală de gimnastică, iar până în 2016 va fi acoperită de o pădure deasă formată din peste 480.000 de arbori.

În fruntea campaniei de promovare a metropolei japoneze se află doctorul Ichiro Kono şi fostul prim-ministru al Japoniei, Taro Aso, care a participat la proba de tir sportiv a olimpiadei de la Montreal, din 1976.

În cazul în care Tokyo va primi din partea CIO dreptul de a găzdui Jocurile Olimpice din 2016, evenimentul se va desfăşura în perioada 29 iulie - 14 august, iar Jocurile Paralimpice vor avea loc între 31 august şi 11 septembrie.

Al doilea oraş care a fost admis pe lista Comitetului Internaţional Olimpic este Madrid. Primind nota de 8,1 din partea CIO, locuitorii din capitala Spaniei aşteaptă cu sufletul la gură decizia din 2 octombrie, după ce au suferit o mare dezamăgire atunci când Londra a fost desemnată să găzduiască Olimpiada din 2012. Aşadar, Madridul se află la cea de-a doua candidatură consecutivă şi a treia din istorie, după cea din 1972, pentru găzduirea celui mai aşteptat eveniment sportiv.

Cu o populaţie de aproximativ 3,2 milioane de locuitori, Madridul este cel mai important centru economic din Spania şi unul dintre cele mai puternice din Europa. Beneficiind de o infrastructură foarte bine dezvoltată şi cu arene sportive deja construite, capitala Spaniei nu va fi nevoită să investească foarte mult. Totuşi, Stadionul Olimpic, care ar putea găzdui ceremoniile de deschidere şi închidere ale JO şi competitiile de atletism, va suferi modificări majore, capacitatea sa urmând a fi mărită de la 20.000 de locuri, la 70.000. Nici pentru dezvoltarea reţelelor de transport public nu va trebui să se facă investiţii prea mari, deoarece Madridul beneficiază de una dintre cele mai bine dezvoltate reţele de metrou din lume.

Conducătorii campaniei de promovare a candidaturii oraşului spaniol consideră că Madridul este pregătit să găzduiască un asemenea eveniment, bazându-se şi pe experienţa celor peste 100 de competiţii sportive organizate în ultimii 10 ani în capitala iberică. De asemenea, Stadionul Santiago Bernabeu va găzdui în 2010 finala Ligii Campionilor, o bună oportunitate pentru CIO să urmărească la lucru autorităţile spaniole în cadrul unui eveniment major.

Preşedintele campaniei pentru Madrid, Mercedes Coghen, deţinătoarea unui titlu olimpic la hochei pe iarbă, la JO de la Barcelona, din 1992, i-a chemat alături de ea pe Marta Dominguez, campioană mondială la 3000 de metri obstacole, şi pe Juan Antonio Samaranch, fost preşedinte al CIO, în perioada 1980-2001. Cei trei au afirmat că Madridul este oraşul perfect pentru a găzdui Jocurile Olimpice de vară.

Totuşi, în ciuda dosarului bine pus la punct, madrilenii s-ar putea lovi de un alt obstacol, acela că, în 2016, Olimpiada ar putea fi cel de-al treilea eveniment olimpic consecutiv găzduit de un oraş european, după ce la Londra, în 2012, vor avea loc JO de vară, iar în 2014, la Soci, se vor desfăşura JO de iarnă.

În cazul în care Madridul va primi din partea CIO dreptul de a găzdui Jocurile Olimpice din 2016, evenimentul se va desfăşura în perioada 5 - 21 august, iar Jocurile Paralimpice vor avea loc în perioada 9 - 20 septembrie.

Chicago, unul dintre marile oraşe din Statele Unite ale Americii, având o populaţie de aproximativ 3 milioane de locuitori, reprezintă şi un important centru economic al lumii. Notat cu 7 de catre Comitetul International Olimpic, reprezentanţii oraşului Chicago vor să pună în valoare malul lacului Michigan la Olimpiada din 2016. Astfel, satul olimpic şi arenele sportive vor fi concentrate într-o zona cu diamentrul de maxim 8 km. De asemenea, parcurile din zona lacului Michigan vor găzdui mai multe arene sportive pentru diferite competiţii.

Americanii doresc să amenajeze şi o zonă în care suporterii care nu au mai reuşit să-şi cumpere bilete la evenimentele sportive să le poată urmari pe ecrane uriaşe.

În ciuda lipsei unui stadion olimpic, Chicago are numeroase arene sportive de dimensiuni mari şi mici, unde sportivii se vor putea pregăti şi vor concura la cel mai înalt nivel. Un stadion olimpic va fi construit în perioada următoare, urmând să aibă capacitatea de 80.000 de locuri, iar acesta va fi folosit doar în perioada Olimpiadei. După încheierea competiţiilor, tribunele vor fi micşorate la 20.000 de locuri.

Americanii vor investi aproximativ 1,1 miliarde de dolari în satul olimpic, care va consta în miniapartamente cu vedere spre lacul Michigan, într-o importantă zonă rezidenţială a oraşului. Locul satului olimpic a fost special ales, iar sportivii vor avea de parcurs un drum de maxim 15 minute până la cea mai îndepărtată arenă sportivă. După încheierea Jocurilor Olimpice, apartamentele din satul olimpic vor fi închiriate.

Pe lângă infrastructura foarte bine dezvoltată de care beneficiază Chicago, candidatura oraşului american este susţinută de mari personalităţi din lumea sportului şi nu numai. Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, care a locuit mai mulţi ani în Chicago, va merge împreună cu Prima Doamnă, Michelle Obama, la Copenhaga, pentru a participa la alegerile pentru gazda Olimpiadei din 2016. Printre cei care susţin candidatura oraşului american se numără şi multipla campioană olimpică la gimnastică Nadia Comăneci, dar şi multiplul campion olimpic la nataţie Michael Phelps şi prezentatoarea TV Oprah Winfrey.

Dacă oraşul Chicago va primi din partea CIO dreptul de a găzdui Jocurile Olimpice din 2016, evenimentul se va desfăşura în perioada 22 iulie - 7 august, iar Jocurile Paralimpice se vor ţine în perioada 12 - 28 august.

Rio de Janeiro este ultimul oraş admis pe lista CIO în finala pentru găzduirea Olimpiadei din 2016. Având o populaţie de aproximativ 6 milioane de locuitori, Rio de Janeiro este al doilea oraş ca mărime din Brazilia şi reprezintă principala atracţie turistică de pe coasta de est a Americii de Sud. Deşi dosarul oraşului brazilian a primit doar nota 6,3, Rio de Janeiro are câteva puncte forte de care ar putea profita.

Recunoscut pentru celebrul carnaval, plajele întinse şi fine, munţii din împrejurimi şi uriaşa statuie a lui Iisus, Rio de Janeiro poate deveni primul oraş din America de Sud care găzduieşte o ediţie a Jocurilor Olimpice, după ce a ratat alte patru candidaturi în anii 1936, 1940, 2004 şi 2012.

Oraşul brazilian a putut fi studiat mai de aproape de către CIO în anul 2007, când a găzduit cu succes Jocurile Pan-Americane, iar în prezent peste jumătate din arenele sportive necesare pentru o Olimpiadă sunt deja construite la standardele cele mai înalte.

Printre investiţiile enumerate de organizatorii brazilieni se numără şi renovarea stadionului Maracana, cu o capacitate de 89.000 de locuri, care va găzdui şi finala Cupei Mondiale de fotbal, din 2014. De asemenea, toată zona adiacentă arenei va fi complet schimbată, urmând a se construi linii noi pentru mijloacele de transport, precum şi locuri de parcare.

O altă promisiune a autorităţilor din Rio de Janeiro este satul olimpic, care va fi amplasat într-o zona selectă a oraşului, aproape de obiectivele olimpice, şi va avea amenajat un parc propriu, o plajă la malul oceanului, precum şi un loc pentru antrenamente uşoare.

O propunere originală făcută de brazilieni către CIO, în ceea ce priveşte capacitatea oraşului de a găzdui cât mai mulţi suporteri, este aceea că vor putea fi folosite şase vapoare de croazieră cu peste 8.500 de cabine care vor acosta în golfurile din interiorul oraşului pe durata Olimpiadei.

Un mare semn de întrebare este pus în dreptul securităţii din unele zone al metropolei braziliene, iar din acest punct de vedere conducerea CIO este îngrijorată pentru siguranţa celor care vor dori să ajungă la JO din 2016. Autorităţile braziliene au dat asigurări că aceste probleme vor fi rezolvate, însă primele evaluări serioase vor putea fi făcute în 2013, când în Brazilia va avea loc Cupa Confederaţiilor.

Pentru susţinerea candidaturii oraşului Rio de Janeiro, la Copenhaga vor fi prezenţi preşedintele Braziliei, Luis Inacio Lula da Silva, fostul fotbalist Pele, însoţiţi de un grup de sportivi şi de foşti sportivi brazilieni, printre care se află şi fostul tenisman Gustavo Kuerten.

Dacă oraşul Rio de Janeiro va primi din partea CIO dreptul de a găzdui Jocurile Olimpice din 2016, evenimentul se va desfăşura în perioada 5 - 21 august, iar Jocurile Paralimpice se vor ţine în perioada 7 august (Ziua Independenţei în Brazilia) - 18 august.

Comitetul Internaţional Olimpic va decide, vineri, la Copenhaga, oraşul care va găzdui cea de-a XXXI-a ediţie a Olimpiadei, ce va avea loc în anul 2016. Oraşul gazdă va fi desemnat printr-un scrutin la care vor participa cei 93 de membri CIO, însă doar în cazul în care va obţine majoritatea absolută a voturilor. Dacă după primul scrutin, niciun oraş candidat nu obţine un numar mai mare de 50 la sută din voturi, oraşul ales de cei mai puţin membri va fi eliminat, urmând să se voteze din nou.

Mediafax

×
Subiecte în articol: sport