x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Trag de Burdujan

Trag de Burdujan

de Marius Mihalcea    |    07 Feb 2008   •   00:00
Trag de Burdujan
Sursa foto: rpressport /

Conducerea clubului i-a pregătit atacantului un contract de aproape patru ori mai mare decât cel actual.

Conducerea clubului i-a pregătit atacantului un contract de aproape patru ori mai mare decât cel actual.

După ce s-au dispensat de Măldărăşanu şi de Buga, oficialii grupării de sub Podul Grant şi-au reîndreptat atenţia către Lucian Burdujan, care refuză să-şi prelungească înţelegerea scadentă în 2009.

 

PROPUNERE. “Noi i-am propus lui Burdujan un salariu de trei ori şi jumătate mai mare, iar el ne-a solicitat un timp suplimentar de gân­dire. Acum, mingea este în terenul lui”, a notat ieri site-ul oficial al clu­bului. Oferta nu-l satisface însă pe ju­cător, care, chiar şi cu această ma­jo­rare substanţială, abia ar ajunge la un salariu stagional de 120.000 de euro, cu nu mai puţin de 50.000 de euro sub pretenţiile sale. “Este adevărat că mi s-a făcut o pro­punere, dar nu am acceptat-o. Mai negociem. Cu Rapid mai am contract un an şi jumătate, după care este posibil să plec”, a declarat Burdujan. Conduce­rea grupării feroviare este op­ti­mistă: “Îl apreciem pe Burdujan şi sperăm ca el să reali­zeze în scurt timp că solici­tările sale sunt exagerate”.

 

Zotta, primul după Copos

Adunarea Generală a Acţionarilor SC FC Rapid SA a adus luni câteva modificări semnificative în ceea ce priveşte structura Consiliului de Administraţie al clubului. Astfel, directorului general al grupării de sub Podul Grant, Constantin Zotta, i-a fost atribuită şi funcţia de preşedinte executiv al CA, în timp ce fostul director general adjunct, Grigore Sichitiu, a fost numit vicepreşedinte al CA. Din cadrul CA mai fac parte preşedintele Ioan Taban şi membrii Nicolae Manea şi Octav Cobzăreanu.

 

marius.mihalcea@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: sport