x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Trimiși în subsolul fotbalistic al Europei

Trimiși în subsolul fotbalistic al Europei

de Adi Munteanu    |    14 Mai 2020   •   10:53
Trimiși în subsolul fotbalistic al Europei

Visul de aur al cluburilor puternice începe să prindă contur: o supercompetiție europeană numai între ele, fără intruși la „masa bogaților”. Pandemia de coronavirus a accelerat acest proiect propus de marile cluburi europene, plictisite să se deplaseze în „zone exotice” precum București, Cluj, Sofia, Baku etc. Ele vor meciuri doar în „templuri ale fotbalului” ca Wembley, Camp Nou, Santiago Bernabeu, Allianz Arena sau Parc de Prince. Criza mondială a determinat forul european că caute soluții de reorganizare a competițiilor europene. Cum calendarul a fost dat peste cap, sezonul european de toamnă nu mai poate semăna cu ce s-a întâmplat anii trecuți. A fost pretextul perfect pentru granzii Europei să vină cu argumentele lor: „Nu este timpul fizic pentru o competiție cu toate echipele. Trebuie să reducem numărul lor ca să ne încadrăm în timpul pe care-l avem la dispoziție”. Zis și făcut, UEFA a luat în calcul această variantă, mai ales că din sezonul 2021-2022 ar trebui inaugurată a treia competiție la nivel de club, Europa Conference League, un fel de Divizia C a cluburilor, competiție „pentru cei mici”, în care n-o să joace niciodată echipe de nivelul lui Real Madrid, Barcelona, Bayern, Manchester City sau PSG.

 

Criza financiară creată de lipsa suporterilor în tribune și, pe cale de consecință, a sutelor de mii de bilete vândute meci de meci, „barosanii” Europei au considerat că sunt încurcați de echipele mici. Profitând de momentul actual au scos pe masă un proiect pe care l-au mai propus UEFA periodic în ultimii 10 ani. Acum, însă, au toate atuurile. O supercompetiție cu 2-3 meciuri între Real Madrid și Bayern Munchen sau Barcelona Manchester City ar aduce negreșit audiențe uriașe la televiziunie din întreaga lume, iar încasările vor fi pe măsură chiar dacă că suporterii nu vor umple stadioanele. Un argument cu care au venit „granzii”: reînceperea campionatului din Germania a adus nu mai puțin de 4.000 de noi contracte de televizare din toate colțurile lumii, de la mari rețele de televiziune la posturi TV online sau pay-per-view.

Cum ar arăta „țintarul” Champions League în această toamnă

În cazul în care UEFA va accepta propunerea, UCL ar trebui să înceapă direct cu faza grupelor, fără tururi preliminare. Echipele calificate direct sunt ale primelor 11 campionate pe baza coeficientului UEFA: Spania, Anglia, Germania și Italia (cu câte 4 echipe), Franța și Portugalia (3 echipe), Rusia, Belgia, Olanda, Ucraina și Turcia (2 echipe). Competiția ar urma să înceapă în octombrie cu un calendar mai „înghesuit” pentru ca această fază a grupelor să se încheie în decembrie. Celelalte echipe campioane (de la locul 12 în clasamentul coeficienților UEFA) vor merge în Europa League și repartizate în grupe pe baza unor criterii pe care le va anunța UEFA ulterior. Probabil pentru Europa League vor exista 1-2 tururi preliminare pentru accederea în grupe, disputate pe repede-înainte, posibil chiar într-un singur meci, pe teren neutru, în luna septembrie.

Și Europa League e restrictivă

Nici a doua competiție europeană intercluburi nu scapă de o separare a echipelor din campionatele mari de „sărăntoci”. Favorizate vor fi tot reprezentantele primelor 11 țări din clasamentul coeficienților UEFA care vor merge direct în grupe UEL. Defavorizare vor fi țările de la locul 12 în jos. Argumentele sunt aceleași: „încadrarea într-un calendar restrâns”. Adevărul nespus este că, în realitate, se intenționează concentrarea în două competiții a celor mai bănoase cluburi, a echipelor care aduc audiențe mari din televizări. Celelalte echipe, care nu mai au loc la mesele bogaților, vor primi compensații materiale. Mai exact, li se dau niște bani, sume mai mari sau mai mici, dar oricum de ordinul sutelor de mii de euro, ca să accepte situația, iar de anul viitor vor avea competiția lor, „pe măsura valorii lor”, după cum s-a exprimat un reprezentant al clubului Real Madrid, Europa Conference League, așa cum spuneam, o Divizie C a Europei intercluburi.

 

×