Intr-o lume in care sportul, in special fotbalul, domină viaţa de zi cu zi, Vaticanul a intrat cu bănuiala că "necuratul şi-a băgat coada"! Prima ediţie a Clericus Cup, a fost căştigată de Redemportis Mater, dar contestată de invinşi.
Intr-o lume in care sportul, in special fotbalul, domină viaţa de zi cu zi, Vaticanul a intrat cu bănuiala că "necuratul şi-a băgat coada"! Prima ediţie a Clericus Cup, a fost căştigată de Redemportis Mater, dar contestată de invinşi.
Finala Clericus Cup, primul campionat de fotbal organizat de Vatican şi rezervat preoţilor şi seminariştilor, a fost căştigată, cu scorul de 1-0, sămbătă, de echipa Redemportis Mater, datorită unui penalti litigios, in faţa Universităţii Pontificale din Lateran.
COMPETIŢIE. Ineditul campionat a adunat la start optsprezece echipe din colegii şi seminare ale Romei. Ele s-au infruntat din luna februarie in această competiţie organizată pentru prima oară de Centrul sportiv italian (CSI), organismul de promovare a sportului in cadrul Bisericii Catolice. Finala organizată, sămbătă, pentru a nu se juca duminică, din motive de slujbe, s-a incheiat cu victoria formaţiei Redemptoris Mater, care s-a impus in meciul disputat in faţa a 200 de spectatori. Insă nu a lipsit polemica din acest meci, deoarece golul victoriei a fost marcat dintr-un penalty contestat de antrenorul Universităţii din Lateran. "Nu imi place să spun acest lucru, dar noi am fost penalizaţi de accidentări şi de un arbitraj care nu mi-a prea plăcut", a declarat antrenorul Marco Cerquetani, citat de agenţia Ansa.
IMPACT. Peste 300 de preoţi şi seminarişti, dintre care aproape o treime italieni dar şi jucători din circa 50 de ţări, s-au inscris in acest campionat. Vaticanul a aliniat o echipă avănd un tricou in culorile alb şi galben, specifice drapelului său. Secretarul de Stat şi numărul doi de la Vatican, cardinalul Tarcisio Bertone, este un iubitor al fotbalului, el fiind un suporter al formaţiei Juventus Torino. Radio-Vatican urmează să difuzeze, luni, o emisiune in cadrul căreia cardinalul Bertone discută cu fostul atacant şi actual preşedinte de onoare de la Juventus, Giampiero Boniperti, şi cu jucătorul Alessandro Del Piero.