x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Vicenţiu Neagoe, oficial al Universităţii Craiova, atacat în plină stradă!!!

Vicenţiu Neagoe, oficial al Universităţii Craiova, atacat în plină stradă!!!

30 Ian 2009   •   00:00

Aflat la Bucureşti pentru a-i lua viza de Turcia lui Wobay, directorul departamentului de relaţii publice al oltenilor, Vicenţiu Neagoe, a fost atacat ieri dimineaţă de trei indivizi în apropierea ambasadei după ce i-a sunat telefonul. Avâmd sonerie drept imnul Universităţii Craiova.



Vicenţiu Neagoe, directorul departamentului de relaţii publice al Univ Craiova

Oficialul formaţiei din Bănie se afla în autobuzul 335, îndreptându-se spre ambasada Turciei, situată la intersecţia dintre Calea Dorobanţilor şi Şoseaua Ştefan cel Mare, când a primit un telefon. "N-am sesizat nimic neobişnuit. Eram adâncit în gânduri, n-am stat să mă uit în autobuz, să văd cine este în jurul meu. Bănuiesc că am atras atenţia în momentul în care s-a auzit soneria telefonului, pe care am setată melodia unuia dintre imnurile Universităţii, <>”, ne-a precizat Vicenţiu Neagoe.

ATACAT DIN SPATE. După ce a coborât la staţia "Perla” din apropierea stadionului "Dinamo”, oficialul a fost atacat din spate de trei persoane. "Am auzit dintr-o dată paşi repezi în spatele meu, iar apoi cineva mi-a tras geaca peste ochi şi am fost lovit din toate părţile. M-am apărat cum am putut, iar apoi am apucat să văd trei indivizi, pe care nu-i cunoşteam, cum se îndepărtau cu rapiditate. Totul a durat maximum jumătate de minut. Nu era aproape nimeni pe stradă, ploua intens, aşa că n-am de la cine să fi aflat mai multe detalii”, a mai spus Neagoe, care s-a ales cu ambii ochi umflaţi.

×
Subiecte în articol: sport