Echipa reprezentativă a obţinut şase puncte din tot atâtea posibile împotriva Insulelor Feroe. Spre satisfacţia miilor de spectatori din Piatra Neamţ, probabil singurul oraş din România unde mediocra noastră naţională a fost întâmpinată cu pâine şi sare.
Oraşul lui Gheorghe Ştefan s-a comportat admirabil, manifestările exuberante din tribune demonstrând că tricolorii s-au produs aseară într-o veritabilă lume paralelă. O lume în care oamenii habar nu au ce înseamnă mândria şi exigenţa. Termeni de care echipa României trebuia să se lovească la tot pasul după umilinţa de la Belgrad.
NE-AU "ÎNŢEPAT" ŞI PESCARII
Despre victoria obţinută de trupa lui Răzvan Lucescu sub Pietricica nu se poate scrie mai nimic. Poate doar să mulţumim sorţilor că ne-au scos în cale această reprezentativă nordică de semi-amatori, pe care să o putem domina cu autoritate.
Spre bucuria unor suporteri, pardon, a unor spectatori docili şi supuşi, gata să aplaude în neştire golurile în poarta unui om care a terminat-o cu fotbalul şi se va putea dedica, în sfârşit, meseriei sale de bază. Într-un birou. Apostol, Bucur şi Mazilu a marcat, logic, dar defensiva română nu a scăpat nepenetrată nici după vizita feroezilor. Noapte bună!
Au marcat: I. Apostol ('16), Bucur ('65), Mazilu ('86)/ Bo ('83)
Stadion: "Municipal"
Spectatori: 11.000
Arbitri: Alexander Gvardis - Tihon Kalugin, Mihail Erovenko (toţi din Rusia)
Echipele:
ROMÂNIA: Pantilimon - Panin, Rădoi, D. Goian ('25 Galamaz), Raţ - Mara, I. Apostol, N. Grigore, Varga - Bucur ('75 A. Cristea), Marica ('81 Mazilu). Antrenor: Răzvan Lucescu
FEROE: Mikkelsen - Tor Naes, Danielsen, Gregersen, Bo - B. Jacobsen ('72 Hansen), Benjaminsen ('80 C. Jacobsen), Samuelsen, Borg, Olsen - Holst ('68 Lokin). Antrenor: Brian Kerr
"Naşu'" critică selecţia lui Răzvan Lucescu
"Umilinţa de la Belgrad rămâne, mi-o asum, dar vom avea de câştigat pe termen lung în urma ei. După un prim obiectiv mic, dar important, s-a împlinit în seara asta. Acela de a termina în urna a doua valorică. Publicul a fost fantastic şi sper că vom putea reveni la Piatra-Neamţ. Ei ne-au susţinut într-un moment greu şi ne-au ajutat să ne crească moralul", a declarat, după meci, selecţionerul Răzvan Lucescu. "Un meci cu un ritm destul de lent, deşi am avut multe situaţii de a marca. Mara şi cu Panin nu mai sunt jucători care pot să facă faţă la echipa naţională, nu mai pot face performanţă, dar nu am cum să-i spun lui Răzvan să nu-i mai ia. Razvan nu o să-i mai lase să plece din cantonament, o să am un punct de vedere clar în Comitetul Executiv. Acest Cristea ce a făcut în fotbalul românesc? Măcar, Mutu este al doilea golgeter şi s-a calificat la două turnee finale!", a spus, la rândul său, preşedintele FRF, Mircea Sandu.
Citește pe Antena3.ro