x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport VIDEO Scrimă: Ana Maria Popescu și-a anunțat retragerea! “Vă iubesc pe toţi”

VIDEO Scrimă: Ana Maria Popescu și-a anunțat retragerea! “Vă iubesc pe toţi”

07 Dec 2021   •   15:59
VIDEO Scrimă: Ana Maria Popescu și-a anunțat retragerea!  “Vă iubesc pe toţi”

Scrimera română Ana-Maria Popescu, vicecampioană olimpică la Tokyo, şi-a anunţat, marţi, retragerea din activitate cu ochii în lacrimi. Sportiva de 37 de ani susține ca a ajuns la concluzia că e momentul să încheie socotelile cu sportul de performanţă.

Într-un clip video înregistrat  după câştigarea medaliei de argint la Cupa Mondială de spadă de la Dubai şi postat pe contul personal de YouTube, Ana-Maria Popescu a anunțat că aceasta a fost ultima sa competiţie.

 



"Oameni buni, asta a fost tot, se pare că se încheie cei 20 de ani petrecuţi aici, în sala de scrimă. Aceasta a fost ultima competiţie pentru mine. Credeam cumva că sunt pregătită pentru momentul ăsta, pentru nu simt să merg mai departe. Asta a fost tot şi cumva din copilărie mi-am promis că o să simt atunci când e momentul să mă opresc. Şi acest moment a venit. Ştiu treaba asta, pentru că nu mai am motivaţie să merg mai departe, totul doare prea tare. Cred că e momentul să încep o nouă viaţă sau o să am o viaţă în afara sălii de scrimă. Cu siguranţă în sală voi mai reveni, dar niciodată nu voi mai îmbrăca acest costum într-o competiţie oficială şi e greu", a afirmat ea.

×
Subiecte în articol: ana maria popescu retragere