x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Visul lung si urat al Pandurilor

Visul lung si urat al Pandurilor

10 Mai 2004   •   00:00

Pe teren, gorjenii au fost spulberati de „gasca nebuna" din Regie. Victoria le-ar putea fi acordata totusi, daca se dovedeste ca bucurestenii au folosit un jucator aflat in stare de suspendare.

VICENTIU NEAGOE - Targu-Jiu

Derby-ul seriei a doua dintre Pandurii si Sportul a umplut tribunele stadionului „Municipal" din Tg. Jiu. 12.000 de olteni au crezut in favoritii lor, dar in final au trebuit sa recunoasca superioritatea bucurestenilor.

GRESELI. Avantajul luat prin golul lui Vintilescu, din primele minute, a fost anulat imediat de o trupa mult mai motivata. Pe rand, Gigel Bucur, Tibi Balan si acelasi Bucur au ingropat sperantele gorjenilor, insa totul pe fondul unor erori copilaresti, culminand cu cea a portarului Tibi Lung. „Felicit Sportul, au fost mai buni. Imi pare rau, dar asta este realitatea. Sunt nemultumit ca, la un asemenea nivel, am luat trei goluri din tot atatea greseli personale. Oricum, Sportul merita promovarea", a declarat la final antrenorul Emil Sandoi.

VERDICT LA MASA VERDE? Gabi Balint era fericit la final: „Am demonstrat ca formam cea mai buna echipa din serie. Am crezut in promovare". Bucuria promovarii ar putea fi insa umbrita de memoriul facut de oficialii echipei Pandurii, care la final l-au contestat pe fundasul bucurestenilor, Alin Ratiu. Conform gorjenilor, Ratiu, care a fost titular, ar fi avut 4 cartonase galbene, situatie in care era suspendat. Daca solicitarea gazdelor se va dovedi intemeiata, „studentii" ar putea pierde cu 0-3 la „masa verde", FRF urmand a lua o decizie in cursul zilei de astazi. Conducerea Sportului stie ca Ratiu are doar doua „galbene".

×
Subiecte în articol: sport