x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Vitezoman / Kevin Keegan a rămas fără permis auto

Vitezoman / Kevin Keegan a rămas fără permis auto

06 Feb 2009   •   00:00
Vitezoman / Kevin Keegan a rămas fără permis auto

Fostului antrenor al echipei de fotbal Newcastle şi al reprezentativei Angliei, Kevin Keegan, i-a fost suspendat joi permisul de conducere pentru o perioadă de şase luni, anunţă Agenţia France Presse, citată de Agerpres.



Keegan urmează să plătească şi o amendă de 750 de lire sterline (850 de euro) după ce a acumulat numărul maxim de puncte de penalizare, în urma unui exces de viteză comis la sfârşitul lunii august, cu o săptămână înainte de a-şi da demisia din funcţia de antrenor al lui Newcastle. Keegan a explicat că pe 27 august 2008 se întorcea de la o discuţie furtunoasă cu proprietarul clubului, Mike Ashley, şi că era agitat. Relaţiile dificile cu conducătorii lui Newcastle l-au determinat pe Keegan să-şi prezinte demisia la începutul lunii septembrie. În cazul acumulării numărului maxim de puncte de penalizare, justiţia engleză poate să nu suspende permisul unui şofer dacă acesta dovedeşte că sancţiunea va avea pentru el consecinţe deosebit de grave. Într-un document scris trimis tribunalului, Keegan a recunoscut că nu este şi cazul său.

×
Subiecte în articol: sport