Tenismenii romani Victor Ionita, Florin Mergea si Gabriel Moraru au fost eliminati in runda inaugurala a calificarilor la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Ionita a fost invins cu 6-3, 6-2 de americanul Justin Gilmerstob, cap de serie numarul 3. Mergea a fost intrecut, scor 6-4, 7-6 (7-4), de bielorusul Vladimir Voltcikov, iar Moraru a pierdut, cu 6-4, 6-4, in fata francezului Anthony Dupuis, favoritul numarul 6. De asemenea, perechea Florin Mergea/Gabriel Moraru a fost eliminata din primul tur al calificarilor probei de dublu.
ABSENTI. Tenismanul argentinian Gaston Gaudio si spaniolii Carlos Moya si Albert Costa au anuntat ca nu vor participa, din cauza accidentarilor, la turneul londonez. Gaudio si Moya au probleme la spate, iar Costa nu este refacut dupa operatia la genunchiul stang. In afara celor trei, si-au mai anuntat retragerea americanul Mardy Fish si argentinienii Juan Ignacio Chela si Mariano Zabaleta. Romania are doi reprezentanti pe tabloul principal, Andrei Pavel si Victor Hanescu. Turneul de la Wimbledon va fi transmis in direct, incepand de luni, de TV Sport.Citește pe Antena3.ro