x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie 61% dintre părinți nu reușesc să respecte regulile pe care le stabilesc pentru copiii lor

61% dintre părinți nu reușesc să respecte regulile pe care le stabilesc pentru copiii lor

03 Noi 2021   •   17:25
61% dintre părinți nu reușesc să respecte regulile pe care le stabilesc pentru copiii lor

Circa 61% dintre părinți au dificultăți în a fi modele pentru copiii lor și, uneori, nu respectă regulile pe care ei înșiși le stabilesc pentru cei mici, arată un sondaj global comandat de Kaspersky.

Studul explorează rolul obiceiurilor digitale sănătoase în familie, precum și efectul comportamentului părinților asupra copiilor și invers.

Rezultatele dezvăluie că, pentru 61% dintre părinți, este greu să fie modele pentru copiii lor. Uneori, părinții nu respectă regulile pe care ei înșiși le stabilesc pentru cei mici. În același timp, mai mult de jumătate dintre părinți (54%) încearcă să stabilească obiceiuri și reguli digitale sănătoase pentru toți membrii familiei.

Specialiștii atrag atenția că de la o vârstă fragedă, copiii tind să copieze comportamentul și obiceiurile adulților în toate domeniile vieții, inclusiv atitudinile față de dispozitivele digitale. În plus, mulți copii primesc primul dispozitiv foarte devreme – conform aceluiași studiu - respectiv 68% dintre copii primesc dispozitive electronice înainte de vârstă de 9 ani. Având în vedere acest lucru, părinții trebuie să fie modele în utilizarea tehnologiei, dacă doresc să pună obiceiurile digitale ale copiilor pe baze sănătoase, încă din copilărie.

În unele scenarii, respondenții consideră că anumite comportamente sunt acceptabile pentru ei înșiși, dar nu și pentru copiii lor. De exemplu, 37% dintre adulți cred că este normal să distribuie fotografii cu membrii familiei pe rețelele sociale, dar mai puțin de un sfert (24%) dintre părinți consideră că acest lucru este acceptabil pentru copiii lor.

Mediafax

×
Subiecte în articol: copii parinti obceiuri digitale