x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie A-XII-a ediţie “Zilele Educaţiei Medicale” va aduna la start 800 de studenţi

A-XII-a ediţie “Zilele Educaţiei Medicale” va aduna la start 800 de studenţi

28 Mar 2019   •   17:01
A-XII-a ediţie “Zilele Educaţiei Medicale” va aduna la start 800 de studenţi

Devenit o tradiție a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, proiectul “Zilele Educaţiei Medicale” , organizat de către Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) va deschide porţile celei de-a-XII-a ediţii, mâine , 29 martie  , ora 9. Evenimentul ce se va desfăşura în incinta Palatului Facultăţii de Medicină din Bucureşti va pune accent pe oportunitatea oricărui student medicinist de a avea acces la o educație complementară ariei curriculare standard.

 

Anul acesta, “Zilele Educației Medicale” se vor desfășura pe parcursul a 10 zile, începând cu data de 29 martie, până la data de 7 aprilie. Participarea la ZEM este gratuită pentru toți studenții înscriși, în limita locurilor disponibile: 700 de studenți de la Modulul cu predare în limba română și 100 de la Modulul cu predare în limba engleză.

 

Acest proiect a luat naștere din dorința studenților la medicină de a le oferi colegilor din toți anii de studiu oportunitatea de a avea acces la o educație complementară ariei curriculare standard. Astfel, colegii noștri pot participa, la alegere, la o Conferință, un Workshop și o Activitate de Educație Medicală, dintr-o paletă largă de evenimente : 9 Conferințe, 40 de Workshopuri si 20 de activități de educație medicală” a declarat Rareş Băloi, preşedintele SSMB.

Activitățile de Educație Medicală fac parte dintr-un concept - introdus recent în tematicile internaționale - ce facilitează procesul de învățare și dezvoltarea pluridisciplinară, atât individuală, cât și a grupurilor. Se dorește, în acest fel, creșterea expunerii ariilor medicale de nișă și familiarizarea cadrelor medicale cu acestea încă din facultate.

 

De-a lungul timpului, ZEM a devenit mai mult decât un congres - a devenit o experiență. Ne încurajăm colegii să vină în contact cu mediul academic, dorim să le captăm interesul și să stimulăm curiozitatea, dorința de a ști” a precizat preşedintele SSMB.

 

„Zilele Educației Medicale”(ZEM), un proiect realizat de studenți pentru studenți, în cadrul Departamentului pentru Educație Medicală (Standing Committee on Medical Education) din cadrul FASMR, a fost inițiat la nivel local în 2008 de către SSMB și implementat din anul 2010 la nivel național, în Universitățile de Medicină partenere din Cluj, Craiova, Iași, Sibiu, Târgu Mureș și Brașov.

×