x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Abandon școlar la cote alarmante. Circa 30% dintre elevi nu au ajuns la Bacalaureat

Abandon școlar la cote alarmante. Circa 30% dintre elevi nu au ajuns la Bacalaureat

17 Iun 2024   •   19:15
Abandon școlar la cote alarmante. Circa 30% dintre elevi nu au ajuns la Bacalaureat

Circa 60.000 de elevi, respectiv 30% din total, nu s-au înscris la examenul de Bacalaureat în acest an, arată o analiză edupedu.ro

Autoritățile nu știu ce s-a întâmplat cu aceștia, de ce s-au pierdut pe drum și ce se va întâmpla cu ei, în contextul în care sunt obligatorii 12 clase. 

În ultimii 12 ani s-au perindat pe la conducerea Ministerului Educației tot atâția miniștri. În această perioaadă, învățământul a fost subfinanțat, neacordându-se niciodată procentul de 6% ,prevăzut în Legea 1/2011, din bugetele anuale, ori 15%, prevăzut în Legea 198/2023. 

Situația din ultimii 12 ani

În septembrie 2012, în clasa I au fost înscriși 202.134 de elevi, potrivit Ministerului Educației, aceasta fiind și ultima generație fără clasa pregătitoare.

În clasa a II-a, erau înscriși 203.387 în 2013, potrivit raportului Evaluării Naționale de la sfârșitul clasei a II-a 2014. 

În clasa a III-a erau 197.593 de elevi, conform datelor INS obținute la solicitarea edupedu.ro.

În clasa a VII-a, când Ministerul Educației a dat simulare pentru Evaluarea Națională, erau înscriși 182.203 de elevi. Diferența față de clasa I este de 19.931 de elevi.

La finalul clasei a VIII-a, în 2020, erau 180.306 de elevi, potrivit INS. Dintre aceștia, doar 178.717 figurează ca absolvenți de gimnaziu în 2020.

La Evaluarea Națională 2020 au fost înscriși 172.532 de elevi. În plus, a fost cea mai mare rată de absenteism, astfel că 20% dintre elevi nu au ajuns în această etapă. Dintre aceştia,  s-au prezentat la proba de Limba română 161.038 de candidaţi, astfel că 11.494 de elevi s-au înscri, dar nu s-au mai prezentat la examene. 

Dintre absolvenții clasei a VIII-a 2020, s-au îndreptat spre învățămâmntul profesional 22.527, potrivit Ministerului Educației. 

În clasa a XII-a au fost înscriși 146.000 de elevi, la începutul anului școlar 2023/2024, potrivit datelor de la simularea probelor de Bacalaureat. 

În prezent, sunt înscriși 119.000 de elevi la sesiunea de vară a Bacalaureatului, potrivit Ministerului Educației. Prin urmare, circa 27.000 de elevi din clasa a VII-a nu s-au înscris la Bacalaureat. 

Raportat la 202.134 înscriși în clasa I în 2012 (din care se scad elevii de la școlile profesionale) 60.607 de elevi nu au mai ajuns la Bacalaureat, ceea ce înseamnă 29,98%. 

care după 12 ani de școală obligatorie – 4 ani de învvățământ primar, 4 de gimnaziu și 4 de liceu – nu au mai ajuns la Bacalaureat. Înseamnă 29,98%, aproape o treime.

 

×
Subiecte în articol: abandon scolar bacalaureat